30 iulie 2014, 15:39

Dezmăţul ia amploare


Cu cât ne apropiem mai mult de alegeri, cu atât dezmăţul ia amploare la toate nivele, începând cu preşedintele ţării şi terminând cu anumiţi blogheri, care hăituiesc platformele on-line de ştiri deţinute de un oligarh arhicunoscut. Păi, acest oligarh mizează să înfunde principalul său adversar politic cu care de ochii lumii face coaliţie, indiferent de metode, pentru a obţine majoritatea parlamentară în toamnă.

Mi-e şi greu să-mi imaginez posibila componenţă a acestuia, jumătate din ei căutaţi de interpol, iar altă jumătate, rude de-ale acestora.

Din tot războiul acesta media, câteva lucruri nu-mi sunt clare. De ce tace Filat? De ce nu răspunde cu aceeaşi monedă atacatorilor săi? De ce se lasă discreditat? Din două una: ori nu are asemenea putere media, ori nu se coboară la astfel de nivel, discreditându-se şi mai tare.

Dar e groaznic ce se întâmplă, oamenii aceştia chiar nu pleacă în vacanţă, bunăoară, cum au făcut-o comuniştii. Apropo, de ce tac comuniştii? Unde a dispărut activa noastră opoziţie, sau poate deja nu se mai află în opoziţie?!

Parcursul nostru european riscă să fie periclitat, şi iar de la sapă de lemn pornim...

Între timp plouă cu promisiuni electorale, casele de cultură sunt îmbrăcate când în albastru, când în verde, când în culori spălăcite.


Comentarii


user profile image
luka
30.07.2014, 18:06

АНУЦА ТЫ ПОЗДНО ПОНЯЛА "ВСЕ ОДНИМ МИРОМ ПОМАЗАНЫ ----ЕГО ВЫСОЧЕСТВО ДОЛАР .