Iarăși acele cadouri și în școală în schimbul notelor nemeritate și promovarea sportului copiatului, care nu sunt altceva decât niște deprinderi negative care vin să distrugă viitorul acestora și multe, multe altele care vin să infecteze societatea cu acel germene al corupției.
Și toate acestea pentru că nu ne duce capul cum să stopăm și să nimicim tot ce ne distruge. Pentru că ne este comod și bine atunci când copiem și primim note bune ca să intrăm la buget la Medicină sau la Economie, și apoi să corupem profesorii sau ei să ne corupă pe noi ca să primim diploma și apoi ne angajăm la muncă și ne plângem că statul nu ne face condiții să lucrăm și iarăși alegem calea cea mai ușoară și plecăm peste hotare la construcții sau în calitate de ,,sidelcă”.
Iată care este realitatea cea crudă și care o încercăm să o ignorăm, să o negăm și să ne batem cu pumnul în piept, că nu, nu noi suntem de vină, ei, toți ceilalți, numai nu noi. Noi am procedat just, noi am fost corecți când le-am pus în buzunar medicilor, profesorilor, judecătorilor, polițiștilor, funcționarilor publici pentru a ne favoriza în anumite situații. Ei sunt de vină, îîîîîîî, statul este de vină, întotdeauna statul este de vină. Și punctum.
Dar eu o respect pe Maia Sandu, doamna de fier contra copiatului și tare îmi doresc să ducă această luptă până la capăt. Educația de calitate stă la baza tuturor schimbărilor pozitive în țara noastră. Doar când vom fi sinceri cu noi înșine și vom obține totul cu prețul cunoștințelor noastre, când corupția ar fi doar un simplu cuvânt în dicționar și nu un fenomen de amploare, doar atunci putem spera la dreptate, dezvoltare, nivel de trai înalt și o societate sănătoasă cu toți acasă.
