10 февраля 2015 г., 11:29

Leancă un ambalaj frumos la exterior, dar necalitativ pe interior

Ca și alte dăți, joi aleșii poporului vor nimeri în ipostaza de a vota un ambalaj frumos la exterior, sau un competent în funcția de prim-minstru al Republicii Moldova. Ce-i drept la etapa actuală  avem doar un singur individ care nu poate întruni ambele calificative. Și nici nu se intrezăreșete candidatura de compromis care ar face față cu brio tuturor provocărilor socio-economice.

Este și cazul prim-ministrului în exercițiu, care pe parcursul unui an și jumătate aflat în ipostaza dată s-a dovedit a fi un ambalaj frumos la exterior și ineficient pe interior. Ba chiar aș zice un premier extrem de slab. Timp de un 1, 5 ani în loc să contribuie la diminuarea săraciei, Leancă a aprofundat-o și mai mult, ajungînd astăzi în ipostaza cînd principalele instituții ale statului nu mai pot face față lucrurilor.

Oamenii au nevoie de un competent, nu de un un premier manipulabil, nu de un premier care este mințit de subalterni în cel mai josnic mod precum e Leancă. În cel mai bun caz vor urma cîteva demisii care nu vor diminua situația cu nimic.

Aeroportul este dat în concesiune pe un termen de 40 de ani, BEM-ul jefuit pînă la ultimul sfanț, are loc devalorizarea continuă a monedei naționale, majorarea prețurilor la produsele de primă necesitate, servicii comunale, etc. Pensia echivalează cu 30 de euro. Practic oamenii sunt impuși să cerșească pentru o bucată de pîine și un pahar de lapte. Vesel de tot.

Vineri la postul public de televiziune, Leancă ridica din umeri. Unica sa preocupare este de a fi numit prim-ministru. În rest nici că-i pasă. Pus față în față cu expertul economic, Roman Chircă, Leancă nu-și găsea cuvintele necesare, în vocabularul său destul de vast, pentru a oferi răspunsuri clare și concrete.

Chiar și moderatorul talk-show-ului, Mircea Surdu,  a încercat să mușamalizeze  duritatea lui Chircă prin citirea întrebărilor telespectatorilor, privîndu-l pe cel din urmă de posibilitatea obținerii răspunsurilor din partea lui Leancă.

Or, ceea ce am văzut cu toții denotă lipsă de profesionalism, reeșind din lucrurile elementare care stau în fața unui prim-ministru în exercițiu. Mai exact un ambalaj frumos la exterior, neeficient pe interior.

Anterior, și Lorena Bogza își exprima îndignarea un timpul unei emisiuni că Timofti și cu Leancă refuză să vină la emisiunea sa, motivînd că nu dispun de timp.

Acum mă întreb, oare constă totul în timp?

Cerințele au fost mari către dtră, iar dezamăgirile și mai profunde dle Leancă…
Теги: Leancă |cerințe |guvern |


Ещё от автора Elena Nistor


Комментарии

Нет коментариев