1 octombrie 2012, 10:55

«Aventura» 2012

Mă întreb unde s-au ascuns cei de la Acţiunea 2012 după un şir de evenimente antistatale, marşuri cu lozinci ridicole, idei utopice. O Acţiune de altfel extremistă, anti-sistem  cu obiective clare şi anume de a destabiliza anumite relaţii dintre R. Moldova şi vecinii săi,  România, Rusia dar şi cu UE,  asta cît de banal n-ar părea !

În repetate rînduri am apelat la organele de ordine de a opri această prostie, numită Acţiunea 2012, care utilizează în mod meschin oamenii în interes personal. Păcat de cei care mai cred ca o posibilă unire dintre două ţări mai poate fi realizate în contextul în care noi suntem departe de marea familie europeană.

Este îmbucurator faptul că AIE a conştientizat  că Acţiunea 2012 este un pericol real la adresa statalităţii, a consolidării societăţii în jurul unor valori, a integrării ţării.

Pacat că guvernanţii s-au trezit atît de tirziu. Aceste marşuri trebuiau stopate după incidentele de la Cahul. Era previzibil că Acţiunea 2012 urmăreşte de a destabiliza situaţia în ţară, de a incita anumite spirite,  înaintea vizitei Angelei Merkel dar şi a premierului Filat la Moscova.
Probabil, o tactică de a pune în agenda discuţiei dintre oficiali şi alte intrebări mai puţin esenţiale.

Păcat însă că oamenii care cred cu adevarat în ideea unirii  şi sînt adunaţi în masa de oameni necunoscuţi, de cetăţeni străini, oameni care sunt păpuşarii unor scheme a unor instituţii din afara ţării. Nu mă miră acest lucru pentru că cît de ciudat n-ar părea dar ideea româna în R. Moldova a fost promovată din 1989 de multe personalităţi cu CV dubioase, de oameni care au colaborat cu serviciile de securitate, fie că e vorba de oameni de cultură sau politicieni, persoane, care de facto au urmărit scopuri personale.

Proiectul politic  Iurie Roşca este cel mai elocvent caz. Un personaj care şi-a schimbat  propriile convingeri  şi acum răsuflă cu  ambii plămîni unul român şi altul rus, dar  nu cu mult timp inainte  era cel care a incediat  drapelul rus  în faţa ambasadei Rusiei . Nu este exclus că asemenea acte sa se mai repete.

Nici măcar edilul capitalei nu are încredere în Acţiunea 2012. Oare nu este o dovadă că la mijloc e ceva putred ?

Acţiunea 2012 este defapt o tabară beligerantă, o scindare a celor care gîndesc şi trăiesc româneşte. Partidul Liberal care în mod normal ar trebui să le reprezinte interesele refuza sa-i susţină.

In fine, ma bucur că această mişcare  nu are sprijin politic, iar zilele acesteia sunt numărate. Gloata de fanatici pro-români vor ramîne fără ciobanei, căci vor avea deja o altă misiune.

7_aprilie_2009_002
7aprilie

Mai multe de la Nicolai Pascaru


Comentarii

Nu sunt comentarii


2 mb
This page was created in 0.0611 seconds