3 aprilie 2013, 23:46

Lumea principiilor și valorilor între 3 și 5 aprilie...

3 aprilie...

De două zile toată lumea era în așteptarea MARILOR tratative între liderii partidelor de guvernămînt cu Președintele Nicolae Timofti preconizată pentru 3 aprilie. Ele vin drept consecință a declarațiilor ultimative a Președintelui de săptămîna trecută, cînd le-a cerut partidelor din fosta alianță să desemneze candidatul la funcția de Prim-ministru pînă pe 5 aprilie. Evident că eu personal nu aveam mari speranțe în faptul că astăzi vor ajunge la vre-un numitor comun, mai ales că o componentă a fostei alianțe în formă ultimativă a declarat că sub nici o formă nu v-a accepta candidatura lui Filat la fotoliu de prim-ministru...

Astăzi primii la ”cabinet” au fost chemați cei din PLDM, ca partidul cu cel mai mare număr de deputați în Parlament. ”Optimismul” lui Valeriu Streleț, liderului fracțiunii parlamentare a PLDM arată la acest moment straniu și asta din considerentele că PL este cel puțin declarativ decis să nu susțină inițiativa PLDM de a desemna pe Vlad Filat drept viitor prim-ministru. Domnia Sa a declarat următoarele: - ”Chiar dacă astăzi nu există o majoritate certă privind desemnarea unui candidat la funcția de premier al RM, Vlad Filat ar putea reuși ca în cele 15 zile acordate de către Constituție să adune majoritatea necesară, să-și adune echipa necesară și se prezinte în Parlament atât echipa cât și un program, care va fi susținut de o majoritate de cel puțin 51 de deputați.” La fraza evidențiată ne vom mai întoarce puțin mai tîrziu, dar acuma să analizăm aceste declarații în raport cu declarațiile Președintelui Timofti, care face trimitere la aceiași Constituție ne spune că, - ”Conform constituţiei nu există o dat limită, se indică doar termeni rezonabili. Totul poate să dureze o luna poate şi două şi mai mult, în dependenţă de situaţie.” Așa și nu înțeleg cîte Constituții există în această țară? Fiindcă mai observăm că tot astăzi, liderul PL Mihai Ghimpu a cerut Președintelui Timofti să numească un prim-ministru interimar. ”Conform Constituţiei, preşedintele trebuie să numească un alt premier, unul interimar, nu pe Filat.” a declarat liderul PL. Președintele Timofti îi cere lui Ghimpu ca acesta să-i arate unde în Constituție este stipulată această prevedere. Se face o impresie că fiecare în această țară are Constituția sa.

Partidul Liberal este categoric și nu dorește să accepte dialoguri și concesii spre a debloca situația de PAT în care este țara la momentul dat, la care nu putem să nu menționăm că denunțarea Acordului AIE2 de către Vlad Filat este cauza acestei crize politice. Se face o impresie că Mihai Ghimpu își dorește alegeri anticipate cu orice preț. S-a uitat de principii și valori...

Cei din PLDM și ei deciși să meargă în alegeri anticipate dacă nu va fi ales Vlad Filat Prim-ministru. Au dialogat în formatul 3+3+3, au elaborat strategii și mai nu știu ce, ca acuma să ajungă la concluzia că dacă nu liderul partidului în fotoliu de șef a executivului, nu mai contează acordurile, principiile și valorile. Și aceștia încăpăținați...

Recent Președintele de onoare a PD, dl Diacov a declarat că ei nu sunt atît de categorici în tratative. Are oare dreptate Marian Lupu atunci cînd declară că, „PD nu va vota nicio candidatură la funcţia de premier fie acesta Vlad Filat, fie altcineva. Să votezi un premier şi un Guvern când nu există o majoritate parlamentară stabilă nu este o soluţie. Guvernul nu va avea suport, iar în condiţiile unui vot conjunctural, va fi o situaţie instabilă. Un asemenea Guvern nu va fi funcţional”? Ca să ne întoarcem la faptul declarat de dl Streleț, potrivit căruia la momentul dat nu există o majoritate parlamentară. Cum dlui dorește ca această majoritate să apară în condițiile cînd nimeni nu lasă din ambiții și orgolii? Cum poate să fie formată această majoritate dacă se vine doar cu condiționări fără ceva constrictiv?  Astăzi Președintele democrat a declarat că ar putea admite și candidatul Filat la funcția de Prim-ministru doar că:

  • Vlad Filat trebuie să-l convingă că 13 februarie nu se mai repetă;

  • Transparenţă în domeniul achiziţiilor publice;

  • Reformă adevărată în sistemul de drept;

  • Lumină la Vamă şi la Fisc.


Eu nu le consider condiționări ci mai degrabă o abordare constructivă a problemelor ce trebuie soluționate înainte de a pune la vot candidatura viitorului Prim-ministru, fie el și cel demis recent.

Cei ce citesc acest articol cu siguranță au urmărit acest subiect și pe alte platforme. Cunosc părerile analiștilor politici din Republica Moldova. Sunt convins că niciunul din cei enumerați nu au încercat să facă o analiză vis-a-vis de faptul cine din actorii politici implicați au cele mai concrete formulări a problemei. Mihai Ghimpu - nu Filat, Streleț - doar Filat, Timofti - decis ca pe 5 aprilie să desemneze candidatul, ca mai apoi - Totul poate să dureze o luna poate şi două şi mai mult, în dependenţă de situaţie. Nimic inventat, aceasta este realitatea. Îmi arată și mie cineva unde sunt soluțiile?



Și încă ceva,

- Dlor politicieni, negocierile nu pot dura la nesfîrșit! La 5 aprilie avem o lună de cînd țara este fără un prim-ministru legitim. Nici o țară normală din lume nu-și permite așa un ”lux” ca în condițiile de criză economică și financiară să lase poporul fără un executiv funcțional. Consider că principiile și valorile devalorizate au adus țara în acest hal.

P.S. Ce ne va spune Președintele Timofti pe 5 aprilie? Dacă vă comportați și mai departe în așa hal, 7 APRILIE 2009 se va repeta neapărat și cu regret în foarte scurt timp...

Mai multe de la Veaceslav Burlac


Comentarii

Nu sunt comentarii