Partidul Democrat nu are nici dreptul politic și nici dreptul moral de a iniția modificarea Constituției prin introducerea vectorului de integrare europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova. De această părere sunt invitații ediției de aseară a emisiunii ”Acces Direct” de la NTV Moldova. Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi a menționat că astfel de decizii pot fi aprobate doar în urma consultării poporului, printr-un referendum. La rândul său, liderul Mișcării de tineret ” Voievod”, Nicolae Pascaru, susține că democrații au adus țara la sapă de lemn, iar acum încearcă, într-un mod cinic, să folosească integrarea europeană în scopuri electorale, dar și pentru a obține sprijinul politic al europenilor.
Potrivit tuturor sondajelor de opinie din ultimii ani, ideea privind integrarea țării în Uniunea Europeană a pierdut enorm din popularitate. Dacă în anul 2009, când puterea a fost preluată de către forțele proeuropene, peste 65 la sută dintre cetățeni își doreau un viitor alături de comunitatea europeană, astăzi, numărul lor a coborât la nivelul de 35 la sută. Îngrijorați de aceste tendințe, democrații intenționează să-i oblige pe cetățeni să urmeze cursul spre Europa, după principiul: ”Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem.”
”Facem acest lucru, pentru că ne dorim ca toată lumea să înțeleagă clar, că direcția pe care mergem este integrarea europeană”, a declarat coordonatorul Coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc.
Această declarație seamănă cu o tentativă obraznică de a-i dicta poporului viziunea unui grup restrâns de politicieni. De această părere este liderul mișcării ”Voievod”, Nicolae Pascaru. În opinia lui, ”un clan mafiotizat, instaurat la putere prin corupție”, nu are dreptul moral să-i indice poporului cum să-și decidă soarta.
”Partidul Democrat a câștigat câteva mandate, i-au cumpărat pe toți din Parlament și acum ei dețin puterea. Pe unii i-au mai trimis pe acasă, pe alții i-au mai trimis prin pușcării și ei acuma sunt regi în țara asta. Și asta se vede. Din păcate, nu hotărâm noi, poporul. Hotărăște mafia asta politică. Băieții aceștia de la PD nu ies în teritoriu, ei se tem de oameni și încearcă să demonstreze europenilor că, dacă noi, în Constituție, noi vom schimba vectorul extern spre Europa, atunci noi vom fi mai europeni, numai dați-ne bani, dați-ne granturi”, a declarat președintele Mișcării ”Voievod”, Nicolae Pascaru.
Orice modificare de acest gen nu poate fi realizată în mod unilateral de către un grup politic sau de către o grupare de interese, a subliniat consilierul prezidențial în domeniul juridic, Maxim Lebedinschi. Acesta a atenționat că doar prin referendum pot fi realizate astfel de intervenții în Legea Supremă, însă în cazul de față acest lucru nu poate fi admis, întrucât o bună parte a societății, care pledează astăzi împotriva integrării europene, va fi plasată, în mod expres, în afara Constituției.
”Asta înseamnă că persoanele respective sunt cenzurate. Dreptul de gândire al acestora și libertatea de exprimare sunt restricționate. Constituția Republicii Moldova, la capitolul revizuirea acesteia, prevede în mod expres că revizuirea în materie, ce vizează suveranitatea, independența și drepturile fundamentale ale cetățenilor pot fi modificate la referendum sau de către Parlament, cu aprobarea ulterioară la referendumul constituțional”, a menționat consilier prezidențial în domeniul juridic, Maixm Lebedinschi.
În context, Lebedinschi a punctat că, în cazul în care democrații ar hotărî să organizeze un referendum privind stabilirea vectorului extern al țării, ar putea avea parte de o mare surpriză, întrucât cetățenii ar opta pentru direcția de integrare economică în spațiul eurasiatic.
NTV Moldova