5 septembrie 2014, 07:05

Filat îşi schimbă macazul - Moldova fără Leancă, Moldova pentru Voronin...

Tendinţa din ultimul timp - acţiunile lui Filat afectează tot mai mult imaginea Prim-ministrului Leancă. Chiar recent, în data de 31 august, la Criuleni a fost inaugurat un monument al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. La acel eveniment au participat mulţi membri ai PLDM-lui, inclusiv şi ex-preşedintele Snegur, mitropolitul Vladimir, fiul ex-preşedintelui Lucinschii. Chiar şi Preşedintele Timofti a fost prezent la Criuleni participând activ la "dezvelirea" monumentului împreună cu Vlad Filat, liderul PLDM. Fanfară, Garda de onoare, pânză verde etc... Au fost prezenţi toţi la acel fastuos eveniment, marea absenţa fiind Prim-ministrul ţării. Să înţelegem că Leancă lângă Filat nu are loc sau mai bine zis Filat îl ignoră insistent pe "colegul şi bunul lui pieten" Leancă.

Ieri în presă a apărut o altă probă a faptului că Filat suferă de o boală incurabilă - SETEA DUPĂ FUNCŢIE ŞI PUTERE şi dorinţa de a fi peste tot - MIRE LA TOATĂ NUNTA ŞI RĂPOSAT LA FIECARE MORT.  Angajaţii Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale (SPCSE) distribuie pe teritoriul întregii țări, pliante informative cu privire la respectarea normelor de securitate. La prima vedere chiar este o acţiune necesară pentru societate. O problemă - e prea târziu pentru a preveni înecurile şi prea devreme pentru a lupta cu incendiile în perioada rece a anului. Dar perfect se încadrează în perioada preelectorală. Analizând cu atenţie pliantul,  "AL VOSTRU VLAD FILAT" din nou este prezent, necătând la faptul că nu are nici o tangenţă cu Ministerul Afacerilor Interne. Din ce cauză în pliant nu este imaginea Prim-ministrului Leancă? Oare să fie Filat cel mai salvator dintre salvatori?  Mai mult ca atât, pliantul nu are nici o informaţie privind tirajul şi executorul acestei comenzi. Este o spălare de bani din cadrul Ministerului condus de Recean. Eu aş parafraza - Recean spală banii de la MAI şi imaginea lui Filat...

Cele invocate mai sus şi multe altele se încadrează perfect întro nouă campanie preelectorală lansată de Vlad Filat - Moldova fără Leancă, Moldova pentru Voronin...

Ieri am fost la Criuleni. Preşedinte al raionului meu de baştină este un proteje de-a lui Filat. Despre perepeţiile acestui pion de pe tabla lui Filat vorbeşte tot raionul ba chiar şi toată ţara. Despre beţiile acestuia, despre faptul cum sunt cheltuiţi banii din raion se vorbeşte foarte mult. Inclusiv şi Filat ştie despre aceasta, dar tace şi crede că un MONUMENT CU SABIA RUPTĂ, îl va face mai vizibil şi agreat în societate şi raion. Apropo SABIA RUPTĂ a domnitorului este un semn foarte rău pentru cei ce l-au inaugurat la Criuleni...

Colaboratorii instituţiilor subordonate lui Rotaru şi activiştii PLDM, au efectuat un sondaj despre preferinţele populaţie din Criuleni. Rezultatele sunt convins că au fost puse pe masa lui Rotaru şi ele nu sunt atât de îmbucurătoare. Un număr impresionant de cetăţeni au declarat că la următoarele alegeri vor vota PCRM-ul lui Voronin, doar din motivul că Coaliţia, preponderent reprezentanţii PLDM, ce conduc raionul iau dezamăgit categoric. Războiul anunţat lui Leancă de către Filat este deja vizibil şi pentru oamenii de rând. Deci în loc ca Filat să-şi îndrepte toate forţele pentru sa să se ţine de promisiunea de a debarasa Moldova de Voronin şi comunişti, el luptă cu Leancă şi-l aduce pe Voronin înapoi la putere...

În scurt timp, mai precis în data de 30 noiembrie, Filat va înţelege că concentrându-se în exclusivitate asupra luptei cu Leancă, va pierde bătălia cu Voronin. Oare pentru aceasta pledează membrii şi simpatizanţii PLDM-lui? Asta oare a fost menirea lui Filat ca să reântoarcă regimul comuniştilor la putere?

Vai şi amar de cei ce se dau manipulaţi de "AL VOSTRU VLAD FILAT"...

Mai multe de la Veaceslav Burlac


Comentarii


user profile image
16.11.2020, 10:25