19 august 2014, 13:29

Drapelul de stat un nou trend în rîndurile moldovenilor de pretutindeni

“De câţiva ani, arborăm împreună drapelul Moldovei şi ne mândrim că suntem cetăţeni ai acestei ţări”.

Sunt declaraţiile concetăţenilor noştri care nu ezită nici un minut să arboreze drapelul de stat departe de casa părintească şi pămîntul moldav. Astfel, iubesc şi se mîndresc cu ţara în care au crescut.

Drept dovadă servesc multiplele exemple în care aceştea se fotografiază lîngă drapelul de stat al Republicii Moldova în Elveţia, Georgia, Polonia, Armenia, Suedia, Ungaria şi Croaţia, Franţa, SUA, etc.

Transmiţîndu-le astfel generaţiilor mici spiritual patriotic şi dorinţa de a reveni vreodată acasă la buneii din Moldova.

Înbucurător este fatul că fenomenul ia amploare şi aici acasă. Astfel, colindînd satele moldovei de-a lungul şi de-a latul vom observa în tot mai multe curţi, cum fîlfîe mîndru şi trufaş, drapelul de stat.

Curînd, molipsindu-se încetul cu încetul unul de altul, drapelul de stat va prinde contur în fiecare gospodărie asemeni americanilor.

Semnalînd că moldovenii s-au trezit şi sunt dispuşi să lupte pentru cei al lor, pentu independenţa şi statalitatea ţării, pentru limbă, istorie, tradiţie şi valori.



Comentarii


user profile image
luka
20.08.2014, 10:08

SE VOR INTOARCE FIINDCA E NEVOE LA PRASIT KUKURUZ .FOARTE BUNA IDEE O PROPUI LENUCO .