Acest articol este preluat de pe pagina lui Viorel Burlacu și este postat la insistența mea cu acordul lui. Nu am să adaug nimic, fiindcă nu am ce adăuga. Așa dar…

Paradoxuri…

Dimineaţă. Merg pe stradă. Atîtea cuvinte rostite de trecători! Mai ales, adolescenţii vorbesc. Un limbaj vulgar, îmbibat cu argouri şi înjurături într-o semi rusă. Licee de elită, colegii grele de tot, instituţii superioare de învățămînt – elevi, studenţi – majoritatea – același limbaj. Programe, planuri, proiecte didactice – sumedenii – reieşind din ele – avem un cadru didactic genial. Şi elevi geniali. Şi studenţi geniali. Ce se întîmplă? Cât se va prelungi? În toate şcolile se loveşte în faţă cu “DISCIPLINA” – dar consecinţele? Unde e lacuna? Oare din frumoasa limbă rusă – mai tentant, mai necesar este limbajul vulgar??? Oare tot curajul şi isteţimea concetăţenilor noştri constă în a rosti cuvinte într-o română schimonosită asfixiată cu vulgarisme ruseşti? Oare este “sănătos” argumentul că îţi e ruşine să vorbeşti limba română, strangulînd fiecare cuvînt rostit – fără terminaţii, fără unele litere, substituind alogic vocale, consoane – la ce mai există DEX ul??? Gramatica??? Şcoala??? La ce? Înţeleg un lucru care mă întristează.

Paradoxuri…

Paradoxuri II…

Republica Moldova. Familie. Patru copiii (trei biologici şi unul înfiat). Casa – o garsonieră cu o odaie de aproape 14 m2, etajul 3, fostul cămin AMTAP. Lucrez ca un nebun aproape 20 ore din 24 – ca abea să plătim cheltuielile cotidiene. Soţia la fel. În mod normal e nevoie de un spaţiu locativ decent în care ar încăpea o familie din 6 persoane. Pentru aceasta ar fi necesar cel puţin 3 odăi. Un apartament cu 3 odăi costă începînd cu 50.000 euro. Am umblat pe la majoritatea instituţiilor responsabile şi competente în această privinţă – şi nu în ultimul rând, şi nu o singură dată – la primărie. “Dnu demnitar, nu doresc nimic gratis, muncesc şi restitui, plătesc aşa cum se cuvine – doar că nu imediat – pentru că – în ciuda faptului că lucrez într-o sută de locuri – nu pot strînge 50 000 euro pentru cel mai simplu apartament…” Răspuns: “Totul va fi bine… O să vă ajutăm… ştim că vă e greu… ştim că sunteţi persoană publică… o să ne străduim… Dumnezeu să vă ajute… etc.etc…”  Copiii cresc: 17, 12, 10 şi 7 ani.

Sunt lucruri care trebuiesc azi – mâine, ele nu au rost. Ni s-au propus o groază de bănci cu credite care au picat din start din cauza că suma venitului familiei e substanţial mai mică în raport cu condiţiile pentru credit. Ce concluzie poţi trage reieşind din cele descrise mai sus şi mai ales din cele “nedescrise”? Stat – cetăţean – familie – artist – consacrare. Ni se oferă condiţii extra de a pleca de aici – deci, “…nu e nevoie de voi… avem alte priorităţi… şi în general, nu există resurse…” – a spus demnitarul de stat şi a urcat în automobilul care valorează cât o casă ce lipseşte unei familii, şi e însoţit demnitarul de alte câteva maşini, care valorează cât… şi merg la birouri care valorează cât… şi seara merg la cină care valorează cât… cât valorăm noi??? Cât valorăm noi???

Paradoxuri…

Paradoxuri III.

Artiştii invitaţi să concerteze în Republica Moldova sunt plătiţi de zeci şi sute de ori mai mult decât artiştii autohtoni – independent de talent şi valoare – ţin să spun – că în multe cazuri artiştii noştri sunt mult mai profunzi şi mai conturaţi. Deci – în RM străinul e plătit radical mai bine. Oriunde ai merge în lume – fiecare ţară – îşi plăteşte artistul mai mult decât pe cel din afară. E ceva firesc. Cerinţele faţă de artistul autohton, aici, sunt la fel ca şi faţă de cel venit şi plătit excelent – trebuie să fii mereu în formă, să ai o vestimentaţie desosebită, sunet, instrumente, etc. etc.. Deci – în RM artistul autohton este plătit (în concerte) mizer, din această cauză mulţi artişti sunt nevoiţi să se axeze pe un repertoriu pentru petreceri, (unde ar câştiga pentru existenţă) unii artişti nici nu încearcă să facă artă – trec direct la “servicii” – “fac ce se cere…”. Rece, apare întrbarea:”Ce fac instituţiile care ar trebui să reglementeze acest (şi nu unicul) fenomen stupid? Instituţii care se alimentează din bugetul de stat…” Foarte mulţi artişti (cred că majoritatea) autohtoni şi-au format numele în afara RM – în Russia, România, Euorpa, America, etc. – deci când eşti aici – nu eşti luat în seamă – când revii cu numele produs în afară – eşti recunoscut. Reiese că ţara nu produce nume mari de artişti – preia din afară chiar şi pe artişti născuţi şi instruiţi aici… Voiam să spun doar atât: artiştii autohtoni, acasă, sunt plătiţi mizer în comparaţie cu artiştii invitaţi.

Paradoxuri…

Paradoxuri IV.

Pentru merite deosebite şi succese considerabile în domeniul de activitate se acordă titlul onorific – ARTIST AL POPORULUI – deci – eşti “însemnat” într-un fel oarecare de către stat – statul Republica Moldova. Pentru acest titlu, statul oferă personalităţii în activitate 25 lei lunar, iar pentru pensionari – la fel – un supliment de 25 lei pe lună. 25 LEI = ARTIST AL POPORULUI. Îchipuţi-vă pentru o clipă, ce profunzime de intelect a hotărât acest lucru – binemeritată răsplată pentru consacrare.

Paradoxuri.

Am să subsemnez la cele spuse de Viorel, că paradoxul societății noastre este interesele personale ale demnitarilor care își ”îmbuftică” cum zice un nepot de al meu burta și buzunarele cu averi provenite de pe spatele acestui popor, care de fapt nici nu există din cauza nevoilor și grijilor cotidiene. Cine mama naibii va făcut pe voi ”NACIALNICI”? Cui se datorează faptul că unul venit într-o funcție de stat sărac lipit pămîntului pleacă la odihnă de parcă a lucrat o viață la extragerea aurului? Cine dintre demnitarii actuali stă în funcție cu o leafă de 2-3 mii de lei? Cînd mergi la o nuntă unde vine vre-un ”curculi” de la ministerele moldovenești ții în grijă ca nu cumva să o dai în bară la pus banii că el are 3 mii lei leafa lunară dar pune 300 euro la o nuntă și repejor pleacă la alta că e invitat și acolo, evident că se desparte iarăși de 300 euro. Într-o seară pune pe masă leafa de 3 luni… Și aici cineva de pe la CNI vrea să-mi zică că își îndeplinesc obligațiunile? Dar un muritor de rînd care la a lui 3 copii mai înfiază a patrulea numai pentru faptul ca acest sărman copil să nu rămînă pe drumuri. Unde se hrănesc trei a mînca și a patra acesta e devizul lui Viorel și a soției lui, în comparație cu cel a demnitarilor – dacă fur 100 mii pot să mai fur 10 mii oricum nimeni nu mă va pedepsi…

Paradoxul societății moldovenești este că noi le permitem la paraziții de la guvernare să nu jefuiască și să ne fure viitorul copiilor noștri… Măăăăăă da proști mai suntem!