29 ноября 2016 г., 16:26

Iurie Roșca: Confluențe între Occident și Orient

La 12 noiembrie, la mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, România, a avut loc o slujbă de pomenire a ilustrului metafizician, geopolitician și scriitor francez de origine română, Jean Parvulesco, prilejuită de trecerea la Domnul acum șase ani a acestui gânditor încă atât de puțin cunoscut la noi. Evenimentul a fost organizat de către fiul acestuia, filozoful și scriitorul Constantin Parvulesco. Au fost prezente personalități marcante din țările Europei Occidentale și din România. A urmat o conferință, în cadrul căreia au luat cuvântul cei care l-au cunoscut personal pe acest tradiționalist de o valoare cu totul aparte, cercetători care se apleacă asupra operei lui. Unul dintre scopurile reuniunii noastre a fost cel de fortificare a dialogului și cooperării între elitele intelectuale din Vest și din Est, axate pe aceleași valori spirituale, religioase și civilizaționale.

Așa cum și subsemnatul a avut bucuria să fie de față, mi s-a oferit posibilitatea să spun câteva cuvinte. Textul care urmează este o expunere a tezelor pe care le-am rostit cu ocazia respectivă.

Aș dori să fac câteva precizări despre Republica Moldova în contextul pe care-l discutăm. Geografic, cred că toată lumea știe unde se află Republica Moldova, dar există câteva elemente specifice pe care vreau să le explic atât pentru prietenii mei din România, cât și pentru dumneavoastră, cei din Occident. La ora actuală și Republica Moldova se află sub ocupație. Însă de această dată, spre deosebire de perioada sovietică, este vorba despre o ocupație ”soft”: axiologică, civilizațională, culturală, politică, economică, educațională, psihologică. Ocupantul este globalismul american. Însă, spre deosebire de ocupantul sovietic, prezența căruia se manifesta prin violență, prin asasinate, prin deportări, prin prigoană religioasă, suprimare culturală și constrângeri de ordin politic și economic (deci era un tip de subjugare mult mai palpabilă) de data aceasta poporul meu identifică mult mai greu inamicul, ocupantul, colonizatorul.

Tocmai în asta și constă misiunea mea și a prietenilor mei din Republica Moldova, de a ajuta oamenii să înțeleagă cum funcționează acest nou tip de ocupație, una non-violentă, dulce, plăcută ca un drog, ce înseamnă noua ordine în care ne-am pomenit, cea numită deopotrivă societate de consum, societate a spectacolului sau societate de piață. Sigur, efectul dizolvant al acestui tip de ocupație este devastator. Pentru a impune acest nou tip de subjugare politică și economică a fost nevoie mai întâi să ni se anestezieze orice capacitate de a raționa critic. Adică, altfel zis, pentru ca să devină posibilă dominația politică și economică a centrelor de putere occidentale, a fost nevoie ca mai întâi să se facă uz de întreaga gamă de inginerii sociale, de la cultura de masă și miturile liberalismului până la inocularea ideii unui model de societate obligatoriu, a unei ”norme” spre care noi ca oameni de mâna a doua trebuie să tindem.

Cea mai mare problemă pe care o avem la ora actuală este fenomenul ”nomadismului de masă”. Noi am devenit un popor de emigranți. Din cei vreo 3,5 milioane de locuitori, cam un milion sunt plecați peste hotare. Mai mult de jumătate de milion de oameni sunt plecați în Rusia, ceilalți – în Italia, Franța, Spania, Canada, Statele Unite și alte țări occidentale. Viteza cu care se realizează acest genocid, această depopulare programată este uriașă. Anume acesta este unul dintre efectele catastrofale ale globalizării, ale ”liberei circulații” sau, mai simplu, ale războiului economic pe care îl poartă plutocrația globală contra tuturor popoarelor.

Iată că și de această dată, ca acum câteva decenii în URSS, m-am pomenit în postura de disident. Asta pentru că suntem constrânși de noile circumstanțe geopolitice să înfruntăm curentul de opinie dominant, să demitizăm dogmele  ideologice  în vogă (de această dată ideologia liberală a luat locul celei comuniste), să intrăm în conflict cu centrele de influență dinafară  și cu regimul obedient acestora. Aș aminti aici de scriitorul și politicianul francez, Philippe de Villiers, care în penultima lui carte, ”Le moment est venu de dire ce que j’ai vu”, își amintește despre Aleksandr Soljenițîn, pe care l-a cunoscut personal. ”Soljenițîn mi-a spus: ”Până mai ieri, disidenții erau în Est, acum disidenții sunt în Vest.”. Și așa cum suntem o societate occidentalizată în mod abuziv, un fel de societate de imitatori ai modelului occidental, la ora actuală facem disidență în Republica Moldova și chiar avem anumite succese.

Acum aș vrea să vă mărturisesc despre faptul cum l-am cunoscut pe unul dintre cei mai apropiați prieteni și confrați de idei ai lui Jean Parvulesco, Aleksandr Dughin. Atunci când l-am întâlnit acum câțiva ani pentru prima oară la Moscova, i-am propus să vină la Chișinău. I-am zis și ce urmăresc prin prezența lui la noi: ”Domnule profesor, am nevoie de dumneata acolo. Vreau să te rog să faci o ședință de psihoterapie colectivă.” ”Cum vine asta?”, – m-a întrebat dânsul. I-am amintit că Republica Moldova este o societate divizată în două tabere beligerante: ”românofili rusofobi” și ”rusofili românofobi”.

Cauzele unor astfel de atitudini se trag din istoria noastră zbuciumată și sunt alimentate puternic atât din exterior, cât și din interior. ”Prin urmare, domnule profesor, șa vrea ca prin luările dumitale de cuvânt să ajuți comunitatea rusofonă să înceteze să urască România, iar comunitatea românofonă să înceteze să urască Rusia”. Și trebuie să spun că prietenul nostru de la Moscova, care e un bun cunoscător al culturii române, a avut o prestație deosebită. Firește, nu era în puterile lui să spulbere definitiv aceste prejudecăți și fobii, și totuși am văzut multă lume atunci care cel puțin s-a pus pe gânduri.

De ce am insistat anume asupra acestui aspect ? Pentru că noi înțelegem ce urmăresc păpușarii planetari, dar și cei locali: să alimenteze  stări de spirit conflictuale pe motive de interpretare  diferită a istoriei sau a aspectelor identitare pentru a ne împărți în grupări agresive și ireconciliabile. Anume aceasta este practica veche de exercitare a controlului asupra unui popor. Iată de ce insist în luările mele de cuvânt asupra necesității stringente de a ieși din aceste capcane de ordin istoric sau etnolingvistic. Nici România, nici Rusia nu sunt ”dușmanii externi” ai Republicii Moldova. Suntem deopotrivă țări ortodoxe, facem parte din aceeași civilizație, una diferită de cea a Occidentului de azi, iar pericolul extern este comun pentru toată lumea, inclusiv pentru poporul american, aflat sub dominația oligarhiei globaliste.

Am avut onoarea să vorbesc acum câteva zile la un for important care s-a desfășurat la Moscova, sub egida fundatiei ”Lumea Rusă”. Le-am amintit celor prezenți că țara mea, Republica Moldova, se află la confluența a două lumi – lumea rusă și lumea românească. Iar dacă pe parcursul ultimilor 200 de ani deseori relația dintre Rusia și România a fost una conflictuală, de acum încolo trebuie să facem tot posibilul pentru ca această relație să devină complementară. Dacă nu se va reuși o relație perfect consensuală, atunci cel puțin să se înțeleagă nevoia de a ne conjuga eforturile pentru a rezista în fața unui pericol comun. Prin urmare, solidaritatea noastră este una firească și numai în felul acesta în Republica Moldova se pot reechilibra lucrurile.

Pentru a evita scenariul iugoslav sau ucrainean în Republica Moldova, noi trebuie să fim inteligenți și flexibili, deoarece doar așa vom reuși să evităm cursele întinse de către neprietenii noștri. Sunt ferm convins că Republica Moldova poate și trebuie să devină o punte de aur în comunicarea și cooperarea dintre Rusia și România, chiar dacă la ora actuală România se mai află nu doar sub ocupație militară, ci și economică, intelectuală, culturală și mediatică. La baza acestei cooperări, bineînțeles, trebuie să stea rădăcinile noastre civilizaționale comune. Suntem o civilizație ortodoxă, orientală, contemplativă, continentală și avem un adversar comun care trebuie să ne consolideze. Mi se pare fundamentală treaba asta, cu atât mai mult cu cât evoluțiile de ultimă oră, alegerea lui Trump întâi de toate, par a fi favorabile unei astfel de apropieri.

Aș mai vrea să precizez ceva în legătură cu incapacitatea multora dintre noi, cei din spațiul ex-comunist, de a ne confrunta cu atlantinști. Și asta în primul rând din cauza lipsei unei ideologii bine definite, ce ar fi simetrică în raport cu ideologia liberală, dar și ar avea rolul de alternativă viabilă acesteia. Deseori, atunci când polemizăm cu oponenții, o facem în cadrul paradigmei liberale. Asta e ca și cum ai avea naivitatea să te așezi la o masă de joc de cărți cu cel mai pervers cartofor, care are toate cărțile măsluite și să nutrești speranța deșartă că ai avea și tu șanse de câștig.

În luarea mea de cuvânt de la Moscova am mai spus că este binecunoscut faptul că Rusia dispune de un potențial militar care îi permite să facă față Americii. Dar poate și mai important e faptul că Rusia devine bastionul conservatorismului, tradiționalismului, valorilor creștine, valorilor familiei. Iar această nouă realitate este remarcată de vârfurile intelecuale ale Occidentului încă dominat de neoliberalism și de civilizația banilor. Aș pomeni în treacăt doar câteva nume de mare calibru din mediul intelectual occidental, care au remarcat noua vocație ideologică a Rusiei: Patrick Buchanan din SUA, Alain de Benoist sau Alain Soral din Franța, și am putea cita încă o mulțime de nume de primă mărime din Europa Occidentală sau din Statele Unite, care se raportează la elitele politice și intelectuale din Rusia ca la purtătorii unui război spiritual împotriva atlantismului și promotorilor lumii unipolare. E un semn bun că vechea orânduire postbelică se clatină, că vechile elite își pierd poziția dominantă ce părea preț de decenii imuabilă, iar curentul de gândire conservator devine din ce în ce mai viguros, având un impact major și asupra rezultatelor electorale din Occident.

Aș vrea să mai spun ceva ce ține de experiența mea personală, pe care am transformat-o într-o ecuație aritmetică foarte simplă: 2 – 1=1. Adică, din cele două imperii, URSS și SUA, primul a ieșit din scena istoriei, în timp ce cel care a supraviețuit se ambiționează să instaureze o hegemonie globală de tip totalitar (Să vedem dacă speranțele noastre legate de alegerea lui Trump se vor îndreptăți și SUA nu vor mai fi ce au fost până acum – expresia corporatocrației obsedate să-și îngenuncheze întreaga lume). Sistemul bipolar a dispărut, dar Imperiul American insistă să-i ia locul celui Sovietic  și să ne înrobească din nou. Însă în calitatea mea de vechi combatant  împotriva dominației imperiale sovietice, nu mi-a fost atât de greu să-mi continui lupta, doar că de această dată împotriva dominației imperiale americane.

Dacă pe unul ca mine m-a ajutat să mă dumiresc mai repede propria experiență, atunci în percepția publicului larg mai persistă o confuzie destul de gravă, ceea ce reprezintă un impediment major în identificarea adevăratului pericol ce amenință state ca Moldova. Una dintre cauzele majore ale menținerii acestei confuzii este următoarea. În mentalul colectiv al popoarelor din zona noastră încă nu s-a cristalizat  ideea că Rusia de azi nu mai este URSS-ul de ieri. Atunci când adversarii noștri, deci și ai Rusiei, reușesc să mențină imaginea de inamic, de pericol, de rău absolut, de „Imperiu al Răului” în persoana Rusiei, asta se întâmplă pentru că americanii și rețelele lor de tipul Soros din spațiul ex-comunist pun un semn de egalitate între ororile regimului comunist și Rusia de azi. Vreau să amintesc aici de unul dintre cei mai mari gânditori ortodocși ai Rusiei din secolul XX, Ivan Ilyin. El are o serie de articole programatice, unul dintre acestea purtând un titlu extrem de semnificativ: ”Uniunea Sovietică nu este Rusia”.

Așadar, ceea ce trebuie explicat acum e că nici Rusia de azi nu mai este Uniunea Sovietică de altă dată. Dar pentru ca acest adevăr să devină unul pe înțelesul tuturor, elitelor intelectuale și politice din Rusia le revine o misiune de o importanță cu totul aparte de a face aceste noi realități evidente. Altminteri popoarele care s-au aflat sub dominația sovietică și cărora li s-a impus prin forță regimul comunist, care au o memorie dureroasă a acelor vremuri, riscă să rămână încă mult timp în captivitatea unei propagande perfide, ce le alimentează în permanență ostilitatea față de Rusia. Iar din cauza acestei manipulări avem de suferit atât noi, cei din fostul lagăr socialist, cât și Rusia. Dar foloasele din această stare de fapt le trag tot atlantiștii. Lumea trebuie să înțeleagă că prima victimă a bolșevismului a fost însuși poporul rus, exact la fel cum prima victimă a globalismului este poporul american.

Cu ocazia recentei mele luări de cuvânt de la Moscova am revenit la o idee pe care o susțin de ani de zile. Așa cum în 2017 se fac o sută de ani de la lovitura de stat bolșevică, ar fi tocmai momentul potrivit ca rămășițele pământești ale lui Vladimir Ulianov (Lenin) să fie înhumate, iar mausoleul care sluțește chipul inimii Rusiei – Piața Roșie, să fie evacuat de acolo la marginea pământului. Tot astfel ar trebui date jos de pe turnurile Kremlinului steluțele roșii, acele pentagrame odioase cu tot cu semnificația lor malefică.

Și așa cum Rusia devine liderul mondial al conservatorismului, al tradiționalismului și apărătoarea valorilor creștine, lumea trebuie să audă de la cele mai înalte tribune adevărul despre comunism, care a fost un proiect de import, ce a produs victime de zeci de milioane de oameni, prigoană religioasă, anihilarea spiritului național organic. Un asemenea discurs oficial nu poate fi decât diametral opus deopotrivă abordărilor comuniste și liberale. Rusia are vocația să devină patria Revoluției Conservatoare, în stare să contribuie substanțial nu doar la reașezarea geopolitică a lumii, ci și la reconfigurarea ei ideologică și valorică. Și aici eurasianismul împărtășit de liderii politici și, ceea ce contează poate și mai mult, de o majoritate a poporului, se pliază perfect pe valorile tradiționale. În felul acesta și nouă, celor din Europa de Răsărit sau de Apus, ne-ar fi mult mai ușor să purtăm bătăliile noastre cu molima liberalismului mondialist.

Amintindu-ne de prăbușirea Uniunii Sovietice, trebuie să recunoaștem că noi am crezut că suntem în tabăra învingătorilor. Și a fost nevoie să treacă 20 de ani ca să înțelgem că suntem de fapt în tabăra celor învinși. Războiul Rece a fost câștigat de americani, iar cei perdanți au fost sovieticii. Și iată că noi, cei care ne-am aflat sub dominația acestui regim, nici n-am observat cum adversarul nostru comun (plutocrația globală care acționează prin intermediul administrației SUA, FMI, UE etc.) ne-a impus niște condiții de capitulare pe care le-am acceptat cu bucurie, crezând că în sfârșit am scăpat de iadul comunist și am ajuns în raiul capitalist. Se știe că atunci când vreunei țări i se impun niște condiții de capitulare, acestea sunt întotdeauna umilitoare și provoacă rezistență, neacceptare, frustrare, orice, numai nu sentimente de bucurie. Dar iată că este poate pentru prima dată în istoria umanității când cei învinși acceptă condițiile de capitulare  în deplină stare de fericire. Ni s-a impus agenda neoliberală, am imitat modele constituționale, instituționale, politice și economice vestice, care au produs ruină economică, dezastru demografic, vasalizare geopolitică, înrobire intelectuală și încătușare spirituală.

Aici cred că este sarcina de bază a unora ca mine, să ajutăm oamenii să înțeleagă că suntem în stare de ocupație, de paralizie a spiritului critic și de alienare conceptuală. Iar revirimentul care urmează să se producă și prin efortul nostru trebuie să fie unul în primul rând de ordin spiritual. De această dată mișcarea de emancipare națională din spațiul ex-comunist trebuie să aibă ca preocupare de prim ordin renașterea religioasă, revigorarea axiologică, și numai după aceea poate și trebuie să urmeze reașezarea politică și economică. Asta fiindcă fără a ne asuma un sistem de referință de ordin cultural și moral, orice tentativă de ieșire din impas doar prin acțiuni ce vizează planul strict material va conduce în mod implacabil spre eșec. Anume suscitarea interesului pentru viața spirituală constituie cel mai dificil efort pe care trebuie să-l facem. Chiar dacă oficial suntem cam 95 la sută de creștini ortodocși, noi fiind cea mai omogenă țară din regiune sub aspect religios, viziunea multora asupra vieții este mult prea departe de cea creștină. Apropo, în cazul nostru anume Ortodoxia este cel mai important element de unitate națională. Prin urmare, trebuie să prevaleze nu diviziunile ordin etnic sau lingvistic, ci unitatea noastră civilizațională și religioasă. Fiindcă la baza relațiilor noastre în societate oricum stă etica creștin-ortodoxă, valabilă chiar și pentru cei care nu frecventează biserica.

Așa cum spuneam, societatea noastră este strivită în chingile paradigmei liberale, care ține loc de viziune, pretinzând-și infailibilitatea și apărând în postura unui dat obiectiv, inevitabil și imuabil. Chiar și mulți dintre oamenii care merg la biserică și care sunt buni creștini, nu știu că sunt purtătorii acestui virus, prin urmare, n-au nicio intenție să se trateze de el. Iată o sarcină-cheie a elitei naționale – stabilirea corectă a diagnosticului societății noastre, după care poate urma și identificarea remediului contra acetsei maladii colective de o gravitate mortală – liberalismul.

Este un efort greu și de aceea este atât de incitant. Pentru că nu mi-a plăcut niciodată să mă confrunt cu un adversar care e mai slab decât mine. Vă spun asta ca fost boxer.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

Iurie Roșca

Теги: rosca |Occident |Orient |



Комментарии

Нет коментариев