28 января 2016 г., 8:54

Susținere caldă celor rămași fără acoperiș de la tinerii de la „Voievod”, Ecodava și YMCA Moldova (FOTO, VIDEO)

Inițiativa de ajutorare a oamenilor fără adăpost „Un prînz cald, o vorbă caldă” ia amploare. Inițiativa a apărut recent, în decembrie 2015, dar se bucură deja de mare susținere în rîndul tineretului. Președintele Mișcării de Tineret „Voievod”, Nicolae Pascaru, a relatat pentru NOI.md cum au fost reuniți tinerii receptivi.

În fiecare duminică, circa 50 de tineri organizează un tur de caritate în căutarea persoanelor fără adăpost din Chișinău. Potrivit lui Nicolae Pascaru, voluntarii îi găsesc pe oamenii care au nevoie de ajutor în trecerile subterane, lîngă biserici, în piețe sau chiar în mijlocul străzii. Participanții la această acțiune le împart celor nevoiași ceai și mîncare caldă, se interesează de problemele celor rămași fără adăpost.

„Scopul nostru nu se limitează la aprovizionarea oamenilor nevoiași cu mîncare caldă. Noi dorim să le aflăm istoria vieții și să le dăruim o părticică din bunătate. Acești oameni merită să fie auziți și tinerii noștri comunică cu ei cu plăcere”, a spus președintele Mișcării de Tineret „Voievod”. Acțiunea de caritate se desfășoară, deocamdată, în raza Chișinăului, însă organizatorii negociază cu partenerii regionali în vederea extinderii acesteia.

Potrivit lui Nicolae Pascaru, participînd la această acțiune, tinerii află mai multe lucruri despre nocivitatea acțiunilor contravenționale. „Toți știu despre grupările criminale care practic îi înrobesc pe bieții oameni, impunîndu-i să cerșească și deposedîndu-i de întreg cîștigul. Ei folosesc femei, copii, bătrîni, persoane cu dizabilități. Nu exclud că unii angajați ai poliției sînt implicați în asemenea fraude, de aceea aceste rețele criminale nu dispar pe parcursul anilor. Cu toate acestea, noi ne-am adresat poliției în repetate rînduri, însă degeaba”, a menționat Pascaru.

Potrivit activistului, membrii grupărilor criminale periodic sînt reținuți, însă peste un timp ei revin la vechea ocupație. „Mulți cerșetori activează chiar pe carosabil, riscîndu-și viața în mijlocul torentului neîntrerupt de automobile, însă nimănui nu-i pasă de situația creată. Noi intenționăm să adresăm o scrisoare deschisă Procuraturii Generale și MAI-ului”, a subliniat președintele Mișcării de Tineret „Voievod”.

În pofida ariei restrînse a acestei acțiuni, tinerii manifestă inițiativă și participă cu entuziasm. „Tinerii se adună în grupuri de cîte 5-10 persoane și parcurg locurile în care se pot afla persoane fără adăpost. Astfel, noi educăm tinerii să fie mai receptivi față de durerea altora să le ofere o mînă de ajutor celor care au nevoie”, a conchis Nicolae Pascaru.

Inițiatorul acțiunii este Alianța Națională „YMCA Moldov”, la care au aderat Mișcarea de Tineret „Voievod” și organizația neguvernamentală „Ecodava”.


Ещё от автора Nicolai Pascaru


Комментарии

Нет коментариев


2 mb
This page was created in 0.0294 seconds