12 октября 2014 г., 22:32

Bârfele din PLDM

Astăzi, s-a început cu mare fast și campania electorală a PLDM-ului. Probabil cel mai așteptat eveniment din ultima perioadă atât pentru susținătorii PLDM, cât și pentru adversarii acestuia. Tare se mai lamenta lumea, dar oare cum o să procedeze Filat în urma bârfelor apărute, precum că ar exista disensiuni între el și Leancă, sau istoria celor două liste, simplul cetățean s-a simțit extrem indus în eroare. În sfârșit s-au limpezit apele, Leancă e candidatul PLDM-ului pentru funcția de prim-ministru, nu le-a mers rău-vorbitorilor și bârfitorilor care au menirea să distrugă acest partid.

De ce să-l distrugă? Poate pentru faptul că au mari șanse la alegeri în formula în care se află. Majoritatea fiind cu o imagine curată și cu un background promițător. E evident, că alegătorul cu scaun la cap, n-o să voteze un Țuțu, un criminal, sau un Usatîi, tot din aceeași categorie, dar niște reprezentanți ai poporului demni, cu studii și experiență pe măsură și cu clare viziuni pro-europene. Niște oameni culți care să ne ducă faima în lume și să aducă Europa acasă.
Chiar nu e cazul să ne întoarcem la sapă de lemn. Ajunge de promovat analfabeții și mancurții. A venit timpul să spargem stereotipurile precum că moldovenii sunt niște lenoși, slabi la minte și needucați. Și bineînțeles, primul pas pe măsură, ar fi să alegem o conducere deopotrivă.

Și, da, e adevărat, la moment nu există pentru această provocare o echipă mai pregătită decât cea a PLDM-ului, cât nu se vor strădui bârfitorii să submineze acest fapt.


Комментарии


user profile image
Luka
13 окт. 2014 г., 0:27

Se observa destul de limpede ca stai bine cu linsul Lenuto . Esti fericita ai qasit un loc de munca.


2 mb
This page was created in 0.0318 seconds