5 сентября 2014 г., 14:19

Pe 7 septembrie se vor număra bobocii

Mare tam-tam a declanşat verzii cu PLDM-ul lor în întreaga Moldovă, în particular în ultimele săptămâni. În sfârşit, cam greu, dar s-au mobilizat băieţii, au realizat că trebuie de dat din coate. E greşit şi insuficient să se bazeze doar pe succesul parcursului european, în situaţia în care vectorul estic şi-a sporit influenţa prin intermediul unor dodonişti şi alţi sateliţi de ai acestuia, care lucrează destul de intens în teritoriu.

Evenimentul de proporţii organizat de PLDM pentru duminică, 7 septembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale este o mişcare foarte bună de a conducătorului, de a chema toţi susţinătorii parcursului european, care automat se vor identifica ca potenţial electorat al acestui partid.

Pe 7 septembrie, PLDM-ul îşi va număra bobocii, adică alegătorii. Dar totuşi ca evenimentul să aibă un impact desăvârşit, prezenţa reprezentanţilor mass-media este mai mult decât necesară, o dată ce 80 % din instituţiile acestora aparţin opozanţilor electorali e mai puţin probabil că această acţiune în masă să fie redată undeva.

Şi nici PD-ul din aşa-zisa Coaliţie pro-europeană nu stă, aceştia sunt implicaţi în campanii vaste de spălare a imaginii partidului, doar astfel se poate explica decizia conducătorului de facto al partidului ca membrii partiinici să-şi aleagă reprezentanţii în cadrul listei parlamentare cu care va ieşi la alegeri. Astfel, se vor promova indivizii fără de păcate, săraci şi cu imagine ,,curată” în societate.

PLR-ul dormitează, încă sunt în căutarea unui conducător reprezentativ, care cât de cât să le aducă măcar niţcaiva voturi, reieşind din statutul şi influenţa acestuia, Ion Sturza, chiar era o candidatură foarte bună.

PCRM şi scindările interioare ale acestuia a periclitat clar imaginea acestuia, acuzaţiile aduse de proprii ucenici de-al lui Voronin, precum că ar fi o marionetă de-al lui Plahotniuc, a reprezentat un crash semnificativ a rating-ului partidului, dodoniştii şi usatîiştii, profitând din plin din fostul electorat comunist.

Coincidenţă sau nu, dar adevăratul rezultat al numărului exact al bobocilor (alegătorilor )

fiecărui partid va fi pe 30 noiembrie, aşa că la moment aparenţele sunt înşelătoare...


Комментарии

Нет коментариев


2 mb
This page was created in 0.032 seconds