Evenimentele de azi au umbrit până şi vizita de PR a lui Filat în SUA, concertul lui Usatâi de la Făleşti (apropo, merci pentru invitaţie, foarte drăguţ din partea Dvs., un gentilom adevărat, şi tare mă bucură faptul că sunteţi un cititor fidel al articolelor mele) şi toate ştirile din lume luate la pachet. Nimic nu se compară cu plecarea ideologului sau a substanţei cenuşie a comuniştilor, Tkaciuk. Jale mare. S-a oprit timpul în loc. Vine haosul pe pământ. Plahotniuc e învingătorul. Filat e în euforie. Ghimpu aşteaptă comanda. Ceilalţi îs frustraţi.
Hai, oameni buni, să fim serioşi, dezamăgirea lui Tkaciuk demult era evidentă. Încă a rezistat omul, a acordat şanse ca unui iubit care tot calcă pe bec: prima, a doua, a treia oară, până n-a mai putut. Până aici a fost. Nu mai bei apă rece şi curată din fântâna în care ai scuipat. Moşul a cedat, s-a dezdoit, iar toată munca depusă întru idealizarea comunismului s-a dus pe apa sâmbetei. Le-a demonstrat liderul comunist la toţi, că Tkaciuk nu are nici o influenţă asupra lui, mai ales când este vorba de bani şi interese.
Un pas tare nereuşit. Mai ales acum în ajun de alegeri. Probabil i-a ajuns ideologului ştreangul la gât, de l-a înjunghiat cu atâta putere pe stăpânul său. Cea mai mare trădare făcută vreodată în Partidul Comuniştilor.
Eh, politica asta, tare mare … cucoană, ca să nu zic altfel.
