6 decembrie 2013, 18:14

Lovitură sub centură… pentru cei cu inima română

Membrii şi simpatizanţii PSD au protestat dis de dimineaţă în faţa Palatului Republicii, manifestându-şi nemulţumirea faţă de decizia Curţii Constituţionale de ieri, prin care Alexandru Tănase anunţa ferm şi tare „limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Decizia fiind definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, şi va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

În susţinerea PSD a venit şi preşedintele Parlamentului, Igor Corman care a exclamat că decizia dată poate fi susţinută doar de populaţia ţării prin intermediul unui referendum. La rândul său preşedintele democraţilor a declarat că hotărârea de ieri a Curţii Constituţionale nu înseamnă că articolul 13 din Constituţia ţării a fost anulat.

Nemulţumirele s-au manifestat în primul rând în rândurile populaţei, care susţin că problema dată trebuia abordată în anul declarării independenţii. Acum după 23 de ani nu mai este loc pentru limba română au declarat protestatarii.

Mai mult decât atât respectiva decizie ar putea contribui direct la înrăutăţirea situaţiei dintre conducerea de la Chişinău şi cea de la Tiraspol. Situaţia s-ar putea agrava şi cu minorităţile naţionale din UTA Găgăuzia, care susţin că deşi vorbesc limba rusă sunt moldoveni, iar limba ţării este limba moldovenească.

Totuţi dacă se desfășura referendumul privind denumirea limbii de pe urma situaţiei ar avea de pierdut doar Partidul Liber, care cu siguranţă la alegerile parlamentare ar avea puţine şanse să treacă pragul electoral.

Acum mai mult ca niciodată exponenţii partidelor de stânga se vor mobiliza întratât încât nu vor permite să câştige unioniştii, cu atât mai mult preşedintele României Traian Băsescu, care în nenumărate rânduri afirma că unirea Republicii Moldova cu România va avea loc automat după aderarea ţării la UE şi NATO.

Or, afirmţia dată a fost respinsă de demnitarii moldoveni, care au punctat ideea, că Băsescu promovează idei dubioase. Altfel spus, pentru I dată partidele de dreapta l-au pus la punct pe populistul de la Cotroceni.


Comentarii


user profile image
Grisha
10.12.2013, 02:46

"Altfel spus, pentru I dată partidele de dreapta l-au pus la punct pe populistul de la Cotroceni".
Copila, tu mcar intelegi ce scrii ???
Cica "...Cred ca prin acest blog, contribui la dezvoltarea pluralismului politic" )))

user profile image
vasea
21.12.2013, 01:37

Fetit-o ! Degeaba ai facut 2 facultati daca pina acum n-ai inteles niste lucruri care le inteleg copiii de la gradinita.Poti sa numesti limba romana cum vrei, macar si turca ori lunatica ori marsiana tot una cei care au fost impotriva statalitatii si a limbii no o vor invata-o si vor vorbi in rusa mai departe,ori vrei sa-mi spui ca Tcaciuc pana acum vorbea moldovneasca dar deacum incolo va vorbi in rusa? Acesti indivizi care de 25 de ani lupta impotriva poporului bastinas vor gasi sute de pretexte ca sa stopeze si sa opuna rezistenta dezvoltarii tarii noastre deoarece lor nu le trbuie nimic ptru ca ei au bani ca tu nici nuti poti imagina cati si toti sunt finantati de rusia.Asa ca inainte sa te dai cu parerea mai studiaza si cautati identitatea ta si apoi date cu parerea.


2 mb
This page was created in 0.0672 seconds