Eşecul evenimentelor din 1991-1992 au contribuit nemijlocit la detaşarea Republicii Moldova de România, astfel încercările Frontului Naţional de atunci condus de Iurie Roşca au eşuat.

Războiul de pe Nistru, proclamarea independenţei Găgăuziei a contribuit la fragmentarea statului, fiecare optând pentru propriul preşedinte, legislativ şi executiv.

Aprofundarea crizei economice din 1999, demiterea guvernului Sturza şi crearea coaliţiei PPCD-PCRM, au pus capacul multor aşteptări unioniste, Iurie Roşca trădând ideea unirii manifestată cu atâta înflăcărare pe parcursul anilor.

Alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova în anul 2001 a permis apropierea de Federaţia Rusă şi distanţarea de România, care a înrâutăţit relaţiile între cele două maluri ale Prutului.

Între timp partidele unioniste au pierdut treptat şansa de a mai accede la guvernare, glasul lor fiind auzit doar în zilele de 27 martie, 1 şi 25 decembrie.

În 2004 are loc aderarea României la NATO, ulterior în 2007 la UE, ceea a permis trasarea frontierei între Republica Moldova şi România prin introducerea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Dobândirea cetăţeniei României a devenit un factor prea anevoios care a adus cu sine costuri suplimentare şi speranţe vagi de a fi român pentru cei cu buzunarele goale.
Revenirea partidelor de dreapta la guvernare în anul 2009 a permis trasarea vectorului european al Republicii Moldova ca stat independent şi suveran recunoscut pe plan internaţional.

De această dată, Ghimpu a fost cel care a trădat ideea unionistă, declarând pentru Komsomolscaia Pravda, că unirea celor 2 ţări nu se află pe agenda politică a AIE.

Parafarea Acordului de asociere cu UE în cadrul Summitului Parteneriatului estic de la Vilnius a oferit şansa Republicii Moldova să adere la comunitatea europeană doar prin efortul propriu.

În cazul dat mesajul transmis de preşedintele României, Traian Băsescu, prin care susţinea că o dată cu aderarea Republicii Moldova la UE şi NATO statul român se va putea reunifica definitiv cu R.Moldova, a fost spulberat de declaraţiile demnitarilor moldoveni la revenirea de la Vilnius.

În contextul dat Vlad Filat, Iurie Leancă şi Marian Lupu au reiterat faptul că unirea cu România nu va avea loc. Chiar şi unionista Ana Guţu a fost critică faţă de declaraţiile lui Traian Băsescu, care umbresc realizările Moldovei de la Vilnius şi toarnă apă la moara PCRM.

A fost prima dată în istoria Moldovei, cînd partidele naţionale au declarat ferm dezideratul edificării unui stat moldovenesc independent. Anume după Vilnius a fost lansată şi reiterată clar ideea naţională de fortificare a statului independent şi european Republica Moldova.

Prin aceste declaraţii, unionismul în Moldova se prăbuşeşte ca proiect politic. Elitele se pare, s-au unit în jurul unei alte idei. În perspectivă, aceasta ar putea asigura stabilitatea politică şi coeziunea naţională a ţării în jurul ideii europene, care devine un fel de killer al ideii româneşti.

În consecinţă, evenimentele din 1 decembrie de la Chişinău au fost realizate doar pentru nostalgicii unionişti, fiind totalmente umbrite de evenimentul parafării acordului de asociere cu UE.

Ideea europeană acum se transformă într-o adevărată idee naţională, care va marginaliza ideea unionistă. Asta şi datorită acţiunilor cu adevărat dubioase şi negândite ale lui Traian Băsescu, care a devenit groparul ideii unioniste în Basarabia.