2 aprilie 2013, 23:33

Eduard Banaruc prieten cu Vlad Filat. Spune-mi cine sunt prietenii tăi și eu îți spun cine ești tu...!

Cineva a spus: - Peștele de la cap se strică!

Eu consider că aceste cuvinte nu se referă doar la culinari. Putem să le asociem cu orice ce se petrece în societatea noastră. În familie, la serviciu, în sat, în oraș, chiar și la nivel de țară tot ce se petrece se face cu acordul și buna știință a tatălui, a conducătorului instituției unde activezi, a primarului, a Președintelui și Prim-ministrului. În ultimul meu articol PENTRU CLASA POLITICĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA 1 APRILIE E ÎN FIECARE ZI am remarcat faptul că de 22 ani în această țară conducerea țării fac glume pe care speră ca populația să le perceapă și să rîdă. Amintindu-mi de ”glumele” celor de la putere nu știu din ce cauză, dar prima ce mi-a venit în cap a fost o ”întîmplare hazlie” ce s-a petrecut cu Eduard Bănăruc, Adjunctul secretarului general al Guvernului atunci cînd În safeul acestuia a fost găsită u sumă impunătoare de bani, care chipurile erau bani de la nuntă, cumătrie și încă nu mai știu de unde... Tot ADEVĂRUL vestește că acest Bănăruc împreună cu alt prieten de-a lui Vlad Filat deține cote părți într-o companie care prestează servicii de schimb valutar. Da poate Eduard Bănăruc schimba valută direct în incinta Guvernului, altfel la ce bun îți trebuie așa sume și încă în valută forte? 40.700 de dolari, 1.580 de euro şi 24.540 de lei au fost găsite în safeul acestuia. Dacă sunt bani de la nuntă sau alte ceremonii să înțeleg că cei invitați sunt preponderent persoane ce muncesc în Rusia, fiindcă dacă ar fi de pe loc sau oaspeți din Europa ar pune în plic Euro sau Lei, dar nicidecum nu peste 40000 $ . Nu cred că așa persoană precum este dl Bănăruc, are 90% din prieteni ce muncesc la negru în Rusia. MOLDOVENII CRED ÎN EURO, dle Bănăruc. Minciuna nu e pregătită bine și de aceea consider că afirmațiile dlui Bănăruc vis-a-vis de banii găsiți la el în safeu mai degrabă este o glumă de 1 aprilie decît un adevăr... Am rîs, dar deloc nu e vesel.

Altă glumă legată exact de același Eduard Bănăruc a fost cazul legat de donația lui Vlad Filat a unui microbuz unei familii cu mulți copii. Și la acest capitol am scris că Microbuzul donat miroase a dosar.... Evident că s-a găsit și scuza sau îndreptățirea celor care au purtări boierești. Evident că problema practicilor de a intimida agenții economici pentru a organiza favoruri pentru prim-ministru sau Președinte, actualii guvernanți le-au preluat încă de pe vremea URSS, nici nu mă refer la practica comunistă din anii 2001-2009, fiindcă ex-prim-ministrul Filat înaintea lui Voronin a gustat din torta statului atunci cînd activînd în cadrul Departamentului Privatizării a vîrît mîna destul de adînc în buzunarul statului și a întreg poporului. Deschiderea ochilor poporului o face și portalul de știri și analiză DESCHIDE.MD. În articolul Practici comuniste la Guvern sau cum sunt adunați banii pentru donațiile lui Filat. se arată cum activează același Eduard Bănăruc în cadrul Cancelariei de stat. Fiind un prieten apropiat a ex-prim-ministrului are CARTE BLANCHE în toate instituțiile statului și agenții economici. Dacă acesta a impus într-o formă oarecare ca microbuzul donat de Filat să fie achitat de către Centrul Naţional pentru Transparență și Drepturile Omului, atunci să știți că caracatița corupției a împînzit și Organizațiile Neguvernamentale care de fapt sunt obligate să susțină societatea civilă nu și proiecte de ”caritate” a prim-ministrului, care de fapt a putut să plătească și din buzunarului lui de miliardar. Bănuiesc că averea care o are tot de pe spatele acestui popor a făcut-o fiindcă nu cred că niște oameni simpli de la pereferia țării nu ia mai dat zestre IPTEH-ul și multe alte active în această țară. Dar cum declară DESCHIDE.MD: ”Surse din structurile de forţă ne-au comunicat că la ora actuală, dosarul de la CNA , s-a împotmolit. În contextul împăcării lui Filat cu Plahotniuc, acest lucru nu pare straniu. Pare straniu felul în care motivează procurorii ne începerea urmăririi penale – deocamdată nu văd abateri de la lege, pentru începerea urmăririi penale.”, să înțeleg că suntem sortiți să ne conducă corupții... Din ce cauză așa persoane sunt angajați a statului? Din ce cauză autoritățile tac și nu se autosesizează în privința funcționarilor ce-și permit să folosească funcția și prietenia cu prim-ministrul pentru porcăriile care le face?

În afară de faptul că stricăciunea peștelui se începe de la cap, mai este o zicală populară: - Spune-mi cine sunt prietenii tăi și eu îți spun cine ești tu. În acest context putem să zicem că cei ce se află la momentul dat în funcțiile de conducere a statului sunt o gașcă de escroci și ”afaceriști” a anilor 90 de pe drumul mare, care îmbrăcînd costume scumpe, încălțînd pantofi de mii de euro au trecut să fure și să jumulească țara și norodul fiind în lege. Cum poate cel ce fură să aibă alături de el o persoană cinstită și onorabilă?

Cine oare ar putea să ceară socoteală aceluiași CNA, organelor Procuraturii, SIS-lui etc, ca să evităm și să contracarăm aflarea indivizilor de genul Bănăruc la putere...?

P.S. Evident că cineva vor spune că nu mai este actuală această temă. Dar cu regret la noi foarte ușor se uită tot. Un Focșa beat la volan, un Hotineanu ce a permis testări asupra cetățenilor Republicii Moldova cu preparate străine și din contul statului, autobusele procurate de Șleahtițchii la prețuri de două ori mai mare decît realitatea, ceea ce s-a întîmplat în Pădurea Domnească, dispariția a 1,5 mlrd. lei din conturile Băncii de Economii, etc. Mîine dacă mai apare vre-o ”glumă” de-a politicienilor toate acestea se dau uitării, iar vinovații nu vor fi trași la răspundere niciodată...

Mai multe de la Veaceslav Burlac


Comentarii

Nu sunt comentarii


4 mb
This page was created in 0.0438 seconds