13 martie 2013, 22:02

Trei nu s-au înțeles, de ce credeți că 9 o vor face…? Ia-și ține închiși pe toți într-un beci fără apă și mîncare pînă nu vor găsi soluțiile pentru problemele acestei țări…

stăzi la Roma cardinalii s-au înțeles dintr-a treia tentativă cine să fie Papă a bisericii catolice. Au ars buletinele de vot acoperite cu paie pentru a scoate pe horn fum alb asupra Vaticanului spre bucuria catolicilor din întreaga lume. La noi avem c-am aceiași situație. Numai nu știm cît timp le va trebui ca să găsească o candidatură agreată de toți la funcția de Prim-ministru. La noi ”Papa” a fost ”detronat”, iar ”cardinalii” desemnați începînd cu ziua de azi se vor întruni zilnic pînă cînd nu vor găsi ieșirea din situația în care tot ei au întrat.  Această analogie a fost făcută și de unul din ”cardinalii” PD, Valeriu Lazăr care a zis că sunt în așteptarea fumului alb. După părerea mea, acești soli partiinici și-au luat cu ei atîta gudron cît nu au ars catolicii la alegerea tuturor 265 de papi.

Dacă din 2009 pînă în prezent, delegațiile partidelor componente AIE, erau formate după formula: ”Papa + doi cardinali”, acuma discută doar cardinalii. La tratativele anterioare, liderii de partid erau prezenți și nu avea nevoie de detalii privind discuțiile, acuma după fiecare zi, delegații vor merge la ”spovedanie” pentru a spune care și ce a vorbit, care și ce gesturi a făcut, cine și cum a privit unul la altul, etc. Pentru mine la momentul dat chiar nu este clar într-a cui minte lucidă s-a născut această idee năstrușnică? Cine dintre liderii de partid nu are marea dorință de a da ochii cu oponenții din fosta alianță? De ce crede el că dacă nu s-au înțeles între ei trei, atunci acești nouă au șanse mai mari de a găsi un compromis. Și iarăși un lucru destul de interesant, PLDM declară că a desemnat ca reprezentanți pe Valeriu Streleț, Iurie Leancă și Liliana Polihovici, dar de fapt am văzut că la discuții în locul lui Leancă și Polihovici, au participat Vadim Pistrinciuc și Grigore Belosteșnic. Foarte ușor liberal-democrații își schimbă părerile. De fapt e treaba lor cine să discute, dar oricum atîrnarea față de colegi este una defel nu prietenoasă. Zic una fac alta… și în cazul că, mîine la discuții vine dl Leancă și dna Polihovici, atunci reiese că întreaga ”adunare” vor fi obligați să o ia de la-început, de la varianta zero? Cel puțin la acest capitol PLDM dă iarăși dovadă de neseriozitate… după părerea mea.

În acest contest cred că mesajul dlui Ștefan Fule, transmis de Mihai Ghimpu este foarte important: – Dacă sunteți de acord cu formarea AIE3, trebuie să aveți un plan de acțiuni pentru următorii doi ani, cât aveți mandat, un plan actualizat, un plan european pentru voi și pentru europeni care să vă fie drept garant. Trebuie să fie clar cine sunt cei care dețin funcții, ce gînduri au ei, care este scopul…” Au acești politici planuri europene pentru aceste planuri sau au numai interesul de partid și de grup?

O întreagă țară așteaptă care vor fi înțelegerile între cele trei componente ale fostei Alianțe? Astăzi Vlad Filat a zis că tratativele vor fi duse la masa de tratative și nicidecum nu la TV. Apoi eu am marea speranță ca cele discutate la această masă de tratative să fie făcute publice. Ați avut deja anexe secrete și acorduri de care nu v-ați ținut de cuvînt și le-ați denunțat. După cîte vedem nu prea vă țineți de cuvînt. Contrar promisiunilor avem o țară săracă, o țară coruptă, o țară pustie…

P.S. Da ca să fie mai urgentă această decizie, ia-și ține închiși pe toți într-un beci fără apă și mîncare pînă nu vor găsi soluțiile pentru problemele acestei țări...

Mai multe de la Veaceslav Burlac


Comentarii

Nu sunt comentarii


2 mb
This page was created in 0.0438 seconds