8 iulie 2015, 23:02

Capcanele Fondului Monetar Internaţional

GGG

John Adams spunea  la vremea sa că un stat poate fi cucerit prin două căi: prin sabie şi prin îndatorare (printr-o angajare de durată, obligându-l să achite sume imense, menţinându-l astfel obedient si slab ). În secolul nostru, tehnicile de supunere a statelor s-au perfecţionat considerabil, iar pe lîngă război, care nu dispare din peisaj, activitatea unor instituţii precum Banca Mondială, Organizaţia Internaţională a Comerţului şi Fondul  Monetar Internaţional reprezintă calea cea mai eficientă de a controla sistemul financiar mondial iar odata cu el şi statele  care din motive socio-economice, la un anumit interval de timp sunt nevoite să apeleze la împrumuturi, iar în lipsa unor legături inter-statale, devin victime profitorilor financiari.

Sistemul Bretton Woods, creat în anii Războiului II Mondial a instituit o nouă ordine financiară internaţională, bazată pe principiul ,, îmbogăţirii celui bogat şi sărăcirii celui sărac”. Spun asta fiindcă în anii posbelici numeroase ţări care au apelat la ajutorul FMI s-au dovedit incapabile să depăşească greutăţile economice cu care se confruntau. Setul standard de măsuri pe care-l propune(a)  FMI unei ţări lovite de recesiuni sau crize  interne este rigid şi, prin urmare, ineficient. Odată ce FMI-ul acordă creditul, statul devine captiv acestei instituţii. FMI-ul stabileşte regulile jocului, care sunt în defavoarea guvernului, care practic se focusează în direcţia rambursării creditului, pierzând în acelaşi timp controlul economic şi stagnând. Impasul şi deznadejdea oferă mîină liberă FMI-ului de-a propune ,,soluţiile magice,,:

– constrângeri bugetare

– dictarea regulilor economice

– reglementare industrială

– stabilirea preţurilor şi a cotei inflaţiei

– privatizările ramurilor şi întreprinderilor strategice

intervenţia corporaţiilor şi liberalizarea pieţii

Luate în cumul aceste strategii nu reprezintă nimic altceva decît impunerea unui neocolonialism economic. Formula folosită de noii colonialişti e simplă – să încurajeze finanţarea dezvoltării în baza creditelor externe, acceptând această , FMI-ul şi alte extensii de acest gen aplică  vechea zicală : cine plăteşte , acela comandă muzică.

Activitatea instrumentelor financiare, precum şi consecinţele nefaste pentru economiile multor state  sunt informaţii mai puţin cunoscute în spaţiul mediatic naţional şi internaţional. Mexic, Brazilia, Bolivia, Argentina, Coreea de Sud, dar şi altele au avut de pătimit de pe seama ,,relaţie,, cu FMI-ul, aceste state într-un final  prin strategii eficiente,  politici sociale austere dar şi datorită voinţei civice a populaţiei au reuşit să achite în  creditele ( în avans),  de exemplu sud-coreenii au vîndut bijuteriile şi metale preţioase  pentru a ajuta statul  să se debaraseze de şantajul financiar. Daunele  au prevalat în faţa mult promisului ajutor şi suport financiar în majoritatea cazurilor iar ineficienţa instituţiile financiare este una palpabilă şi în cazul statelor europene (  Grecia), Portugalia şi Irlanda la rîndul lor au făcut tot posibilul pentru  a achita datoriile, evitând noi tranşe de împrumuturi. Cu toate acestea mai rămân state sub călcâiul FMI (Cipru, Spania) iar criza se adînceşte, criza care nu afectează creditorii, dar împovărează şi mai mult debitorii.

Niciodată un stat , nu va atinge progresul mult dorit, atît timp cît se va baza pe credit extern si politici macroeconomice  sub dictat al FMI, BM etc . Aceste instrumente de exploatare sunt sub influienţa a SUA şi statelor G7 care contribuie financiar, deci obţin şi ,,dreptul” de a domina şi spolia coloniile. Dacă în secolul XIX-XX statele optau pentru independenţa şi suveranitatea politică, în secolul XXI vitală este independenţa şi autodeterminarea financiară care din păcate este tot mai dificilă de obţinut, datoriă intereselor tenebre al unor actori şi state ce aspiră la control şi supremaţie mondială.


Comentarii

Nu sunt comentarii