La baza acestui articol stau  oamenii care pe parcursul timpului au contribuit la modelarea personalității mele. Deși, recunosc că nu am fost nici pe departe cea mai cuminte elevă și studentă.

Îmi aduc aminte cu foarte mare drag de prima mea educatoare, doamna Liuba Țurcan. De fiecare data cînd o reîntîlnesc prin sat, văd în ea aceiași doamnă simplă, mărinimoasă, cu vocea-i caldă. Nu întîmplător, generații la rînd copii îi zic “Nana Liuba”.

Ca și pentru mulți alții, pentru mine clasele primare au fost zile de coșmar. Lucruri necunoscute, ghiozdan plin cu caiete, dar și 45 de minute care păreau o veșnicie. Ulterior, serile fără lumină cînd mama mă punea să învăț tabla înmulțirii la lumina lămpii. Credeam că coșmarul nu se mai finisează pînă în ziua în care, în viața noastră a apărut Maria Duca. O doamnă mică de statură cu pletele albite care reușea de fiecare dată să transforme după -amiezile într-o poveste. De la ea am învățat că nu există copii proști și copii deștepți. Ci doar copii care pot.

Același imbolt l-am primit și de la Gusari Elionora, doamna la lecțiile căreia nici musca nu zumzăia prin clasă. N-am să greșesc cu nimic în ai spune “Doamna de Fier”. De fier era la disciplinile pe care le preda, de fier și cînd o întîlneam pe drum. De fier este și acum. Doamna de care m-am temut întotdeauna, mai cu seamă atunci cînd mă duceam nepregătită la Daciadă, Istorie, Geografie, Bazele statului și dreptului. Este doamna de la care am învățat că copiuțele nu-și au locul în buzunarul meu.

Vasile Negruță. Omul care avea al treilea ochi la ceafă. Vedea totul peste tot. Omul care nu zîmbea mai niciodată. Profesorul în clasa căruia era întotdeauna ordine și liniște. Cîteva cărți de istorie pe colțul stîng al mesei și o vază de flori în mijloc, era tot ce puteai vedea în acel auditoriu sobru și rece. Pentru mine Vasile Negruță a fost, este și va rămînea dascălul pe care nu l-am văzut nicînd cu cartea deschisă, dar care știa tot. Absolut tot.

Fiind în clasele gimnaziale, în sat a venit o profesoară nouă, frumoasă, zveltă și deșteaptă pe nume Mariana, actualmente doamna Odobescu. Odată cu ea a apărut și schimbarea de care toți aveam nevoie. Noi metode și tehnici care dădeau culoare disciplinii Limba și Literatura Română.  Omul care avea răbdare cu toți și ne nota corect întotdeauna.

Lucia (Simionova). Deși m-a învățat doar un an la cursul de Biologie, doamna aceasta m-a impresionat întotdeauna cu cunoștințele ce le poseda, dar și cu viteza vorbirii. Ori, așa cum s-a exprimat recent colegul meu, era doamna care vorbea pentru 11 oameni simultan.

Raisa Teut. Avea o tehnică foarte bună de evaluare a temei de acasă. Ce presupunea 10 elevi care-și adresau întrebări unul altuia. Metoda mai presupunea, cu o singură întrebare să trimiți la loc cît mai mulți colegi. Respectiv, cel care ieșea învingător primea nota 10. Una din întrebările cu care imi plăcea mie să operez atunci sună astfel: de ce cînd plouă penele la hulub, și nu doar, rămîn uscate? Datorită acestei metode nu doar că cunoșteam toți materia de curs, dar și ne dezvoltam bilateral.

Bîrcă Vasile. Un professor deștept  și foarte amuzant. Dezavantajul meu era că imi este și vecin. Considerent din care trebuie să fiu mereu cuminte și să învăț la lecțiile dumnealui. Concomitent, este și un bun sfătuitor.

Și dacă în sat ai posibilittea să-i cunoști pe toți, atunci la universitatea e cu totul altceva. Oameni care vin și pleacă, dar care reușesc în timp record să bată toate recordurile la capitolul inteligență. Pentru mine ei sunt: Bogdan Țîrdea, Mariana Marcu, Sorin Scutelnic, Igor Cașu, Octavian Munteanu, Vlad Madan, Silvia Chicu, Nicolae Chicuș.

Oameni care vin și pleacă, dar care reușesc să lase o amprentă asupra fiecăruia din noi…