13 noiembrie 2014, 11:22

Trădătorul Voronin și UNIONISMUL

Pe parcursul guvernării sale, Vladimir Voronin a numit în funcții cheie mai mulți unioniști. Marele statalist  nu doar a cochetat cu ei, dar a făcut tot posibilul pentru a  stopa fortificarea ideii naționale moldovenești.

Mă refer la menținerea istoriei românilor în licee și universități; refuzul de introducere a limbii moldovenești; refuzul de legalizare a limbii ruse ca limbă de stat; înregistrarea mitropoliei Basarabiei, fapt ce a scindat Biserica Națională slăbind credința noastră ortodoxă; menținerea partidelor unioniste pe eșchierul politic; promovarea unioniștilor în pozițiile cheie ale statului, adoptarea planului privind respectarea drepturile omului din 2004, care prevede protecția  homosexualilor și lesbienelor,  îmbrățișările publice cu Traian Băsescu; adoptarea legii din 2005 despre statutul special al Transnisitriei, care a pus capătul la orice speranță de reunificare a țării,  semnarea planului de Acțiuni cu NATO în 2006 care a pus în pericol însăși existența statului național moldovenesc.

Toate aceste acțiuni erau dictate din București, care nu-și doreau reunirea Moldovei.

Și Voronin de fiecare dată a jucat contra Moldovei. Anume el, Voronin s-a opus vehement ca în constituția moldovenească să fie introdus termenul de moldovean și ideea de națiune moldovenească.

Acum, trădătorul moldovenilor vrea să revină, pentru a compromite din nou ideea moldovenească.

Contopirea lui Voronin cu unioniștii

În anul 2004 Sergiu Mocanu este numit în funcția de consilier prezidențial. Despre acesta se cunoaște încă de prin anii 90 că este mare susținător al României și aprig luptător cu comunismul. Cu toate astea Voronin nu a ezitat nici-un minut în al numi pe Mocanu consilier pe misiuni speciale, iar Mocanu n-a refuzat propunerea comunistului. De ce? Deoarece Mocanu era pentru Voronin puntea de legătură cu Bucureștiul și invers. Respectiv, cînd relațiile RM cu Rusia s-au  înrăutățit, Mocanu a ieșit la rampă prin stabilirea legăturilor de prietenie cu România. Lucru care i-a și reușit.

Un an mai tîrziu, Voronin este ales președinte al RM prin votul comun PCRM-PPCD. În rezultat, România reușește să prindă doi iepuri odată în RM.

Primul  consta în apropierea celor două maluri în timpul guvernării comuniste.

A doilea vizează funcțiile de vicepreședinte al Parlamentului (2005-2009) și viceprim-ministru (2009) deținute de Iurie Roșca.

Un aprig unionist promovat de Voronin era și Valeriu Reniță- fost colaborator la ziarul Sfatul Țării. În timpul guvernării comuniste este ales în funcția de consilier prezidențial. Potrivit mass-mediei, Reniță ar fi acceptat provocarea tovarășului Voronin doar de dragul funcției de ambasador al RM în România, nimic mai mult. Ceea ce nu s-a întîmplat. Din răzbunare consilierul a lansat mai multe acuzații dure la adresa clanului Voronin. Printre care și evidențierea mașinelor de lux ale lui Oleg Voronin: “În sfîrşit, mă bucur să pot vedea toate aceste mașini într-un singur loc. Le-am văzut înainte, dar pe fiecare în parte. Oleg Voronin e ca o femeie care nu-şi permite să poarte de două ori aceeași rochie, de aceea nici nu apărea de două ori pe săptămînă cu aceeași mașină”, a spus Reniţă în cadrul emisiunii -Țara lui Dogaru”.

O altă unionistă cunoscută este și fiica lui Mircea Snegur –Natalia Gherman.

Pentru Natalia Gherman se potrivește de minune comparația lansată de liderul comunist: „vițelul blând suge de la două vaci”. S-a descurcat bine în timpul guvernării comuniste, cînd a ocupat funcțiile de ambasador al RM în Austria și Suedia. Ulterior, în calitate de viceministru al  Afacerilor Externe. O face bine și acum pe listele PLDM-ului. Important de menționat că dna Gherman este absolventa Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Acest lucru n-avea cum să-i scape din vedere lui Voronin cînd a propulsat-o spre aceste funcții. Ba mai mult, cred că a făcut-o intenționat pentru a da plusvaloare echipei sale.

Andrei Stratan- un rusofob înfocat, înaintat de PCRM la funcția de ministru Afacerilor Externe și Integrării Europene.  A făcut foarte mult pentru a ne compromite relațiile cu Rusia. Grație acestuia a fost blocat formatul de negocieri 5+2, a început blocada Transnistriei,  a fost introdus embargoul la vinul moldovenesc, s-a scumpit de 6 ori gazul.  Vameșul și agramatul Stratan, despre care presa a scris că și-ar fi  cumpărat funcția,  este cunoscut tuturor ca  unul din promotorii  procesului de Întegrare Europeană a RM în timpul guvernării comuniste. Moment de care Voronin se mîndrește peste tot. Concomitent, a rămas cînele fidel tovarășului Voronin. Lucru recunoscut de el: „Nu rămîn mai departe cu Partidul Comuniștilor, rămîn însă cu președintele V. Voronin. Este important că am promovat o politică în interesul țării și al cetățenilor, și nu al unora din rîndul PCRM, care poate ca ar fi dorit sa fie invers”.

Iuliana Gorea Costin- o altă unionistă înfocată, promovată de Voronin la funcția de ambasador APCE. Și asta în situația în care mai mulți patrioți, gen: Nazaria, Beniuc, Burian erau fugăriți din funcții sau marginalizați.

Concluzie: Acești așa ziși indivizi au reușit, în timpuri relativ restrînse, să zdruncine din temelie statul moldovenesc.  La rîndul său, Voronin nu regretă absolut nimic.

În schimb, cetățenii regretă. Și nu cred că se va mai găsi vreun prost, care va mai vota acest trădător de țară și de neam.

 
Taguri: Voronin |românia |unionisti |



Comentarii

Nu sunt comentarii


2 mb
This page was created in 0.0368 seconds