2 martie 2013, 09:39

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…! – să fi oare Filat neam cu Lăpușneanul…?

Doar 444 de ani au trecut ca opera Alexandru Lăpușneanul să aibă altă viață. Să fi știut oare Constantin Negruzzi că, atunci cînd scria istoria lui Lăpușneanul va deveni un clarvăzător pentru ceea ce se întîmplă în țara noastră? Cum a prezis marele Negruzzi situația de azi nimeni nu cunoaște, dar e scris în carte că,  – ”Alexandru Lăpușneanul, după înfrîngerea sa în două rînduri”, ia să vezi parcă a scris despre Prim-ministrul nostru. Unul e Lăpușneanul și Vlad Filat e lăpușnean (din Lăpușna). Lăpușneanul pierduse două lupte și contemporanul nostru pierde două AIE-ri (AIE 1 și AIE 2). ”...fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum să izgonească pre răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pre care nu l-ar fi perdut…” se face impresia că scena e aceiași dar personajele sunt altele, sunt convins că Vlad Filat așteaptă soli de la Bruxell, ce îl vor ”înscăuna” pe vecie… ”— Am auzit, urmă Alexandru, de bîntuirile țării și am venit s-o mîntui; știu că țara m-așteaptă cu bucurie.” – ia să vezi exact ca în 2013, Vlad Filat de toate bîntuirile țării aude numai din presă. Iar țara nu mai poate de ”bucurie” așteptîndu-l… Da iată că cu expresia – ”— Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scîntieră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțăleg?”, Constantin Negruzzi a nimerit direct în 10. Deja și moțiune pentru demiterea prim-ministrului a fost înaintată în Parlament și colegii de alianță îi sugerează să-și depună benevol demisia, nimic frate, se ține de ”tron” cu tot dinadinsul. Se vede că Domnia Sa, Vlad Filat nu numai că a citit această operă, dar vedem că o implementează cu succes în zilele noastre. Dacă noi nu-l mai vrem Prim-ministru, atunci să înțelegem că el ne VREA, iar fără scaunul de premier, el nu ne poate AVEA… Dar cînd vorbește de această funcție chiar ochii îi scînteie ca un fulger. Un lucru e mai îngrijorător,după cîte să înțelegem că trebuie să așteptăm să se întoarcă Dunărea de cît să plece de la Guvern. ” … noi sîntem datori a-ți spune adevărul. Boierii sînt hotărîți a pribegi la unguri, la leși și la munteni, pe unde au toți rude și prieteni. Vor veni cu oști streine și vai de biata țară cînd vom avea războaie între noi și poate și măriei-tale nu-i va fi bine, pentru că domnul Tomșa…” – oare avem și noi așa ”boiernași” care caută pribegie prin țările vecine și își adună forțele ca să se întoarcă în această țară…?

Cred că e destul cu citatele din Alexandru Lăpușneanul și să încercăm să vedem care e diferența și asemănare dintre acești doi lăpușneni. Diferența o văd numai una – cîteva secole între ei, iată că asemănările sunt mult mai multe. Ambii se vor domnitori cu orice preț, ambii sunt gata la orice numai că să nu părăsească scaunul domnesc și cu regret atît Alexandru Lăpușneanul cît și Filat lăpușneanul vor lăsa pete negre în istoria Moldovei. Cel mai interesant lucru în toată istoria dată este faptul că, și Ghimpu și Lupu îl roagă către toți Dumnezeii să-și depună demisia pentru a începe de la 0, de la o foaie curată. El nu se dă bătut. O ține una și bună, eu Prim-ministru și basta.

- D-le Prim-ministru, oare merită această țară să i se repete soarta de acum cîteva secole? Din ce cauză totuși nu demisionați și să vă așezați la o masă rotundă fără ca cineva să se simtă în capul mesei și să discutați. dacă nu puteți singuri să vă descurcați, poate că întrebați solii poporului ce vrea această țară etc…?

Toți trei aveți păcate, doar prin rugăciune și iertare se spală păcatele… Să vă lumineze Dumnezeu…!

P.S. Duminică, în data de 3 martie, la orele 11-00, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un protest împotriva guvernării. Rugăm toți doritorii ca să vină și să-și expună părerea vis-a-vis de ceea ce se întîmplă în țară. Nu uita, meriți să fii auzit…!

Mai multe de la Veaceslav Burlac


Comentarii

Nu sunt comentarii


2 mb
This page was created in 0.0631 seconds