3 noiembrie 2014, 17:41

PD-ul și RÎIA electorală

PD-ul este ca și RÎIA. Cu cît mai mulți te lupți cu ia, cu atît mai repede se răspîndește.

Mă ia groaza să văd cum oamenii aderă zilnic la PD, fără un motiv întemeiat. Asta deși de dimineață pînă seara la radio, tv, presa scrisă și online se vorbește cu lux de amănunte de PD, de Plahotniuc, de lista electorală a partidului, de oamenii păpușarului infiltrați în toate partidele, etc.

La începutul lunii octombrie un grup de primari, membri ai PCRM, declarau că aderă la PD. Atunci am zis ok. Sunt foști comuniști, doctrine și viziuni apropiate. Nu poți schimba nicidecum situația , deși printre ei erau și din cei care susțineau activ Integrarea Europeană. Iar PCRM-ul a fost doar un motiv pentru a fi ales primar. Pe de altă parte, recunoșteam în sinea mea că televiziunile lui Plahotniuc și-au făcut bine meseria timp de 4 ani.

Dar cea urmat ulterior sparge toate tiparele.

Pe 29 octombrie, un grup de liberali reformatori părăseau rîndurile partidului și aderau la Plahotniuc. Motivul invocat de ei atunci a fost:  “conducerea PLR s-a lansat de unul singur în alegeri , iar noi am susținut ideea de a merge în front comun cu partidele de la guvernare”. Spre deosebire de primii, aceștea mi-au părut mai cărturari, mai informați despre activitățile păpușarului și a celorlalți. Puteau opta pentru PLDM, oricum pe unele segmente se asociau. Dar în zadar. Pe semne că de dragul unui leu oamenii se aruncă  și-n fîntînă pentru al avea.

Și de atunci mă întrebam mai des, unde au dispărut ideile unioniste, valorile românești, limba română pe care le promovau cu vîrf și îndesat respectivii inși. Ca să constat ulterior, că toate au fost doar un pretext pentru a se face cunoscuți și auziți.

Mai nou, răspunsul meu a fost confirmat de ex ministrul Apărării, Vitalie Marinuța: “eu la PD aș putea să ating scopurile pe care mi le-am propus de o viață”. Păi bine frate, dacă scopurile tale sunt miile pe care ți le poate oferi doar Plahotniuc, de ce teai aciuat pe la PL, ulterior la PLR? Puteai merge la PD din start.

Tot azi, comunitatea ucrainenilor din Moldova anunțau că la 30 noiembrie vor sprijini PD. Atenție! Ucrainenii care sunt pentru UE, pentru valorile... Hazliu.

Reese că umblatul de la poartă la poartă, mituirea cu orez și macaroane, dar și amenințarea că vor rămîne fără lucru sunt o normalitate pentru majoritatea indivizilor.

Pînă la urmă, te scarpini pînă cade pielea, iar RÎIA tot rămîne.

 
Taguri: PD |Plahotniuc |sateliti |



Comentarii


user profile image
Lilian
03.11.2014, 20:07

Un singur adevar am vazut in tot acest blog si anume cel ca toata lumea merge la PDM. Sa fim seriosi... hop si PDM imparte milioane si ii cumpara pe toti la rind... cine e nebun sa creada asta s-o faca... insa eu cred ca cei ce merg la PD o fac pentru ca vor sa se regaseasca intr-o echipa puternica, lumea s-au saturat sa stea in partidute mici sau echipe unde capacitatile lor nu sunt valorificate.

user profile image
Liudmila Duca
06.11.2014, 19:18

Din acest articol, am inteles doar una, sunteti o persoana slabă, care stiti doar sa criticati. Iar RÎIE sunteti d-voastra, asa numita jurnalista si blogger, cu opinie manipulata de cineva, cui îi sunteți comoda, și încercați sa va raspîndiți părerile bolnave prin intermediul acestui blog. Îmi provocați scîrbă, chiar ca acest parazit arahnid.


2 mb
This page was created in 0.0353 seconds