18 iunie 2014, 11:36

Opt ani… acelaşi sistem de Bac ineficient

Au trecut opt ani de cînd am susţinut examenele de Bac într-un liceu din centrul raional. Dacă vă întrebaţi, ce s-a schimbat de atunci? Vă zic, practic nimic. Persistă aceleaşi metode de copiere, aceleaşi sume de bani colectate pentru examene. Unica diferenţă este că sunt mai mari.

Dar să le depănăm de-a fira păr…

După cum bine cunoaşteţi cu toţii în fiecare clasă există copii privelegiaţi, deşi sunt proşti oricum în faţa tuturor apar deştepţi. Aşa s-a întîmplat şi-n clasa în care am studiat chiar eu.

Astfel, în ajunul examenelor de bac profesorii din localitatea mea umblau cu spumă la gură colectînd de la fiecare cîte 500 de lei pentru examen, adică cîte 2 mii de lei pentru toate patru. Timp de o zi au fost convocaţi părinţii şi speriaţi de-a binelea. Argumentele dînşilor erau: dacă nu daţi banii copilul dtră nu va susţine Bacul.

Aşa că am ajuns în prima zi a examenului la limba maternă. O dimineaţă însorită de vară. În faţa liceului, unde ne-am convocat cu toţii, s-a apropiat un autobuz de prin anii 50, mic, hîrbuit şi pe post de aspirator, pentru a ne transporta la centrul de bac din oraşul cu pricina. Astfel încît, cînd am ajuns la destinaţie eram prăfuiţi din cap pînă-n picioare. La întoarcere spre casă a dat D-zeu o ploaie pe cinste. Bucuroşi că nu ne va uda, am urcat toţi cu rapiditate în mini icarusul cu destinaţia C…., dar nici n-am reuşit bine să ne aşezăm că deja ne şi ploua în cap.

Dar, cel mai important abia urmează. Ajunşi în sala de bac, toţi emoţionaţi aşteptam cu nerăbdare anunţarea numărului laturei care trebuia tăiată. Ni s-au repartizat fişele şi am început a scri. La scurt timp rînd pe rînd pe sub uşa auditoriului au început să-şi facă loc copiuţele cu itemii rezolvaţi. Pe veso acestora erau indicate numele celor vizaţi. Iar dacă vă întrebaţi cine au fost aceştea, vă zic: fiicele secretarei de la primărie şi a pediatrei din lacolitate, gemenii fostului primar şi fiul contabilei de la primărie, în rest nimeni. Cu toate astea, slavă domnului, nimeni n-a rămas corigent la testul de capacitate.

Aşa au trecut cele patru examene, iar banii trudiţi de părinţii mei şi cei ai colegilor au plecat pe apa sîmbetei direct în buzunarele mult stimaţilor mei profi corupţi. Mai mult decît atît, după fiecare examen tuturii noştri de buni ce sunt au întins masa mare, pentru inestimabilii dascăli obosiţi de stresul examenelor care abia începeau, cu cîrnaţi, plăcinte, sărmăluţe… un pahar de vin şi multă bărfă. În fine ca la moldoveni.

Ulterior, a trecut şi balul de absolvire cu mult tam tam cum se cuvine, vase stricate şi căldări de vin băute, şi ne-am înscris cu toţii la universitate.

Mare mi-a fost mirarea să aud că tocmai după primul an de studii fica secretarei de la primărie a fost exmatriculată de la universitate. Ulterior achitînd sume duble pentru restabilire. Atunci m-am întrebat, uneori o fac chiar şi acum, pentru ce 12 ani cu note de nouă şi 10, diplome şi laude necontenite dacă respectivii copii nu sunt în stare de nimic.

Doi ani mai tîrziu aceiaşi situaţie. De această dată sora era cea care susţinea examenele de absolvire. Doar că de această dată părinţii mei au refuzat să mai dea bani. În cazul dat presiunile n-au contenit pe parcursul examenelor, sora şi mama fiind constrînse permanent nu doar de profesorii din liceu, de colegi, dar şi de părinţii colegilor de clasă.

Toţuşi, mai mare mi-a fost mirarea să aud rezultatele bacalaureatului din acel an, potrivit cărora sora deşi nu achiatase niciun bănuţ luase cea mai mare notă din toată clasa sa la disciplina Geografie. Chiar şi profesorul s-a uimit atunci cum s-a putut întîmpla una ca asta, din moment ce el ia pus surorei nota şapte la semestru. Pe cînd privelegiaţii clasei să nu ia mai mult de nota şase.

Am zis toate acestea nu pentru a arăta cu degetul către alţii ci pentru a demonstra că pe parcursul celor opt ani de cînd am absolvit liceul nu s-a schimbat practic nimic. Aceiaşi profesori corupţi, aceiaşi elevi, dar şi acelaşi sistem de învăţămînt inert.

Că va fi mai bine… nu ştiu cînd, cert este faptul că e din ce în ce mai rău.

Cu toate astea mai am o speranţă, deşi foarte vagă care poate muri oricînd, că lucrurile se vor mişca cîndva.

Iar pentru a pune punct aici voi încheia cu un citat al Maiei Sandu: „Să învăţăm pentru viaţă, nu pentru şcoală!”.




Comentarii


user profile image
luka
18.06.2014, 13:26

ЛЕНУЦА ЛАСЭ ЕКЗАМИНЭРИЛЕ СКРИЕ ЧЕВА КУМ ЛА ЯРНЭ ВОМ ИНГЕЦА ДЕ ФРИГ ФЭРЭ ГАЗ ШИ ЕЛЕКТРИЧИТАТЕ КУ ИНТРАРЕА ИН ЕВРОПУ .


2 mb
This page was created in 0.051 seconds