14 februarie 2014, 21:02

PD -“Zaparojeţ dezmembrat”

Recentele acţiuni petrecute în PD, demonstrează faptul că partidul este la limita prăbuşirii. Astfel, retragerea lui Guma din cadrul partidului şi Executivului, nu este nicidecum una benevolă. http://www.publika.md/deputatul-valeriu-guma-se-retrage-din-pd-si-parlament_1805751.html

Adevăratul motiv pentru care Guma a fost forţat de partid să plece este determinată de nesiguranţa democraţilor de a trece pragul electoral în viitorul scrutin electoral, care se apropie cu paşi rapizi, dar şi de presiunea europenilor. Binenţeles, ţinîndu-se cont şi de datele sondajelor interne realizate de PD, precum şi de sondajele publice prezentate cu regularitate. Potrivit acestora, partidul se confruntă cu o adevărată criza de imagine, determinată de existenţa oamenilor deferiţi jusţiei internaţionale. Precum şi a unor aleşi locali, care au contribuit nemijlocit la realizarea referendumurilor ilegale din sudul republicii.

În contextul dat, liderul democraţilor a opinat faptul că au fost excluşi din partid deputaţii Adunării Populare din Găgăuzia, care au votat în detrimentul statalităţii ţării. Ideea a fost susţinută şi de prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, care a spus la rîndul său că excluderea celor patru a fost votată unanim. http://www.publika.md/curatenie-in-partidul-democrat--patru-membri-au-fost-exclusi-prin-vot-unanim-video_1806561.html

A treia lovitură pentru Partidul Democrat, survenită în aceeaşi zi cu deciziile expuse mai sus, o constitue declaraţiile Parchetului de la Buftea, conform cărora contraversatul politician şi om de afceri din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, este cercetat penal în România pentru fals de acte. http://jurnal.md/ro/news/oficial-plahotniuc-este-cercetat-penal-in-romania-doc-1163712/ Respectiv dacă va fi găsit vinovat, politicianul cu dublă identitate riscă până la 3 ani de pușcărie.

În albia evenimentului este şi ştirea publicată de ziarul Adevărul, potrivit căreia plecarea din PD a lui Valeriu Guma va fi urmată de Vlad Plahotniuc şi Andrian Candu. http://inprofunzime.md/stiri/politic/adevarul-vlad-plahotniuc-si-andrian-candu-umatorii-care-vor-parasi---308081.html Decizia urma să fie luată în cadrul biroului politic din data de 13 februarie. Însă din motive necunoscute acesta a fost amînată.

Dacă este adevărat sau nu rămîne de văzut, pînă atunci, cert este faptul că PD-ul dintr-un partid consolidat s-a transformat într-un “Zaparojeţ dezmembrat”, aflat pe marginea prăpastiei.


Comentarii


user profile image
luka
15.02.2014, 05:52

VERZI SI USCATE DOAMNA NISTOR POATE AR FI MAI BINE A DISCUTA PE ALTA TEMA /

user profile image
Gheorghe
18.02.2016, 17:43

Şi tu măi luca te scoli aşa dezdimineaţă şi a-i vrea ştergi tot ce a spus doamna Nistor


2 mb
This page was created in 0.0447 seconds