3 februarie 2014, 16:33

Bătălii ”științifico”- practice la Academia de Științe

În tumultul evenimentelor politice zilnice, societatea trece cu vederea multe alte procese care se desfășoară în țară. Guvernanții și politicienii sunt preocupați de treburile statului și tot felul de alte treburi.
De obicei, astfel de circumstanțe sunt nespus de ”benefice” pentru cei care țin să-și soluționeze niște probleme nu tocmai nobile și legale. Paradoxul este că adesea le reușește, deoarece factorii de decizie nu au timp să intre în esența lucrurilor și acceptă, subsemnează, promovează interese obscure ale persoanelor profitoare.
Un astfel de proces este acum în plină desfășurare la Academia de Științe a Moldovei.
Comunitatea științifică clocotește în polemici și dezbateri la subiectul: Are Gheorghe Duca dreptul legal să candideze pentru al treilea mandat de președinte al AȘM, sau nu are acest drept?
Chiar dacă în cadrul Academiei se discută aprins și la contradictoriu, problema rămâne fără atenția cuvenită a societății. Nici presa nu se lansează în investigații. Nici politicienii nu manifestă interes, deși ar fi cazul, deoarece situația ține de angajamente asumate în fața UE, cum ar fi respectarea legii, lupta cu corupția, etc.
Însă, deocamdată, în afara pereților AȘM e liniște și președintele Academiei se folosește de circumstanțele care îi permit să aplice toate mecanismele disponibile pentru a se înscăuna ilegal în fotoliul mult râvnit pe încă un termen 6 ani.
A pus la treabă juristul AȘM să interpreteze legea care îi interzice să candideze pentru cel de al treilea mandat.
Juristul merge cu președintele la adunările secțiilor (care acum se convoacă pentru înaintarea candidaților la președinția ASM ) și încearcă să-i convingă pe membrii Academiei că un mandat de 4 ani, urmat de altul de 6 ani nu pot fi considerate mandate consecutive. Iar prevederile Statutului AȘM nu sunt lege atunci când șeful vrea cu orice preț să rămână în funcție?!!! (De altfel, respectivul jurist poate fi compătimit, deoarece, nu are alternativă odată ce președintele Academiei a fost consultantul științific al tezei sale de doctor habilitat în drept. Din care considerente un chimist este consultantul unei teze în drept e o întrebare retorică).
De fapt, eforturile juristului nu se soldează cu mare succes. Majoritatea membrilor Academiei susțin că nu vor permite să fie încălcată legea și Statutul instituției. De exemplu, la ședința Secției de Științe Umanistice și Arte academicianul Andrei Eșanu (o somitate în știința RM) a spus franc că dl. Duca trebuie să respecte legislația și să plece onorabil din funcție. Părerea este împărtășită de mulți alți academicieni de la toate Secțiile Științifice.
Dar, juristul nu are liniște.
Recent a solicitat președintelui Parlamentului să se pronunțe vs posibilitatea celui de al treilea mandat pentru Gheorghe Duca.
De fapt, scrisoarea adresată președintelui legislativului este extrem de interesantă și are o logică exclusivă. Întâi în adresare se spune: ”…solicităm avizul consultativ al Parlamentului asupra articolului 164 aliniatele (2)-(3) și articolului 82 din Codul cu privire la știință și inovare…).
Apoi, atenție! La finalul scrisorii citim: ”…considerăm că academicianul Gheorghe Duca poate participa la concursul pentru alegerea în funcția de președinte al Academiei de Științe din Moldova pentru cel de-al doilea termen consecutiv de 6 ani”
Curioasă abordare. Se solicită aviz consultativ și, în același timp președintelui Parlamentului i se indică cu text deschis să spună că mandatul de 4 ani nu se pune la cont, deoarece, în opinia președintele Academiei și a juristului său, consecutive pot fi doar două mandate de 6 ani?
Rămâne să vedem dacă dl. Corman își va asuma responsabilitatea să afirme că, în cazul președintelui AȘM, legea nu este lege?
Totuși, se pare că aspirația lui Gheorghe Duca la încă 6 ani de președinție va fi una sortită eșecului, deoarece, în Academie spiritele se aprind rău și sunt puse în aplicare toate posibilitățile pentru a nu permite această fărădelege.
Prin culoare circulă o adresare către comunitatea științifică în care sunt enumerate toate argumentele împotriva candidatului Duca și toate subtilitățile activității președintelui.
Unele au ajuns in atenția presei. http://jurnal.md/ro/news/scandal-la-a-m-gheorghe-duca-luat-la-rost-de-academicieni-1163064/
O scrisoare similara este în drum spre liderii partidelor de guvernare.
Care va fi finalul acestei bătălii ”științifico”- practice și cum se respectă legile în Moldova vom vedea în viitorul apropiat.








Comentarii

Nu sunt comentarii


2 mb
This page was created in 0.0605 seconds